Două subiecte pentru domnul Radu Cosaşu

  •  
  •  
  •  
  •  

L-aş întreba cum se simte acum, la câteva minute după Manchester United – Arsenal 8-2. Vă puteţi bucura, domnule Cosaşu, pentru victoria asta? Când din Van Persie şi alde Arshavin iese sângele ca din mistreţii la vânătoarea lui Ţiriac, cum e să fii fericit? De la cinci încolo mi s-a părut că Manchester a dat-o în barbarism. Nu credeţi? De-asta, dacă aş ţine profund cu United, n-aş putea fi fericit. Care general se bucură când inamicul moare fără cartuş pe ţeavă?

Aş vrea să-l văd cum încropeşte din creion răspunsul la „problema” mea. Zâmbeşte? Îi tremură mâna? Se rupe hârtia? Îi este milă de – vai, ce ironie – tunari?  Şterge? Rescrie? Sunt foarte curios…

Dacă nu se poate devoala în felul ăsta, l-aş ruga să procedeze la un exerciţiu de imaginaţie. Ştiu că vorbesc de lucruri sfinte şi nu e treaba mea să mă bag, dar cum ar fi ca patronul Steluţei noastre să fie patronul lui Arsenal? Ce s-ar întâmpla în cazul ăsta cu musiu Wenger, domnule Cosaşu? Ar vorbi „finanţatorul” pe la BBC, Sky sau alte teveuri de la ei despre transferuri ratate şi tactici falimentare? I-ar strivi din cuvinte pe Koscielny sau Szczesny? Ar şti să le pronunţe numele?

Mi-ar plăcea să citesc despre toate acestea, fie în Dilema, fie în Gazeta, săptămâna viitoare.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *