Fugi, Haruki, fugi!

Pe la mijlocul cărţii lui Haruki Murakami, un pasaj mi-a amintit de comparaţia dintre Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, primul fiind talentatul, jucătorul cu har, lipsit în acelaşi timp de pasiunea pentru antrenamente, iar cel de-al doilea întruchipând salahorul, tenismenul mai puţin mângâiat de Divinitate, dar mai conştiincios cu privire la posibilităţile sale şi, până la urmă, mai serios.

Fără să-l ştiu pe Murakami un afin al tenisului de câmp, rândurile sale mi l-au apropiat de imaginea acelui Ţiriac necăjit că trebuia să muncească de nu ştiu câte ori mai intens decât partenerul său din echipa de Cupa Davis a României anilor ’70:

„Scriitorii cu talent înnăscut sunt capabili să scrie liber, fără să facă nimic (sau orice ar face). Cuvintele li se revarsă natural din peniţă ca apa din izvor şi dau naştere unei opere. Nu trebuie să depună niciun efort. Mai rar, dar există pe lume şi asemenea oameni. Din păcate, eu nu mă număr printre ei… Dacă nu iau dalta şi nu lovesc cu ea în stâncă până fac o gaură adâncă, nu am altă cale să ajung la vreo sursă creatoare. Ca să scriu un roman trebuie să mă exploatez fizic, să investesc timp şi efort”.

Haruki Murakami a încropit pe baza unor fragmente de jurnal şi a unor note ce par scrise în aeroport, între două zboruri, un volum motivaţional, diferit de orice altă carte a sa. Chiar dacă de multe ori foloseşte persoana întâi în romanele sale, Haruki nu se developează nicăieri atât de bine cum o face în „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”. Pe de altă parte, dintre cărţile care mi-au vorbit despre dificultatea meseriei de scriitor, şi-mi amintesc aici de „Bilanţul” lui Somerset Maugham sau de „Scrisori către un tânăr romancier” a ultimului Nobel pentru literatură, Llosa, aceasta este scrisă parcă mai simplu şi mai direct.

Cu modestia celui frământat de nepricepere, Haruki mărturiseşte că, uneori, când se gândeşte la semnificaţia vieţii, se simte „ca o bucată de lemn aruncată la mal de apă”.  Dorinţa de a se desprinde de mal este unul dintre imboldurile care-l conving şi să alerge, dar şi să scrie. Există foarte multe similitudini între procesul de a scrie un roman şi ce se întâmplă în mintea unui participant la maraton, iar Haruki, care şi-a atins apogeul de alergător pe la 45 de ani, când făcea maratonul în trei ore şi jumătate, povesteşte despre toate dificultăţile care apar pe traseul dezvoltării unui proiect de durată.

„Când îmi termin porţia de alergare, mă cuprinde o exaltare nebună, exaltare pe care o resimţi atunci când dai şi ultima picătură din tine.”

În spatele unei astfel de afirmaţii, îl văd pe migdalatul Murakami căutându-şi cu poftă cuvintele pentru un nou roman. Are doar 62 de ani, iar dacă Nobelul înseamnă apogeul carierei sale, atunci mai are de scris. Sau de alergat.

Haruki Murakami, “Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”, Editura Polirom, 2009, 240 de pagini, traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Fugi, Haruki, fugi!”

  1. Continuarea primului citat suna cam asa “Dar facand asta descopar noi panze de apa si ajung sa gauresc roca dura cu mai multa eficienta in ce priveste tehnica si efortul fizic. Daca simt ca seaca un izvor, pot sa trec imediat la altul. Cei care se bazeaza doar pe izvorul natural nu au aceasta posibilitate.” Asadar, bietul Haruki Murakami nu e el chiar atat de necajit ca trebuie sa munceasca mai mult, ci chiar fericit… De fapt, asta e esenta cartii, esenta care imi pare, din acest comentariu, ca ai pierdut-o, si care intr-un vechi proverb ar suna cam asa: “Fericit este cel care se multumeste cu ce are, nu cel care se plange de ce-i lipseste!” De altfel, chiar migdalatul Murakami spune in aceasta carte: “Insa, la urma urmei, acesta este corpul meu. Corpul meu, cu limitele si apucaturile lui. Nu am altul de schimb, cum nu am alta fata sau alt talent, asa ca trebuie sa ma descurc cu ele asca cum e, chiar daca mai sunt si lucruri care nu-mi convin.” Cat despre acele fragmente de jurnal si note ce par scrise in aeroport, intre doua zboruri, da-mi, te rog, voie sa iti atrag atentia ca aceasta carte, oricat de simplu este ea scrisa, este mult mai profunda decat lasi tu sa se inteleaga din acest comentariu… Cel putin eu asa o vad! Si sunt la a cincia recitire a ei…

    1. @Constanta
      Probabil ai inteles gresit comentariul meu. Daca citeai fara subiectivism, ai fi vazut ca spre finalul comentariului, am vorbit despre entuziasmul muncii de scriitor pe care, evident, Murakami il aseamana cu bucuria maratonului. Scrisul e o treaba grea, dar placuta…. Asta e mesajul pe care am dorit sa-l transmit prin comentariul meu.

      1. Este foarte adevarat: stau foarte prost la capitolul obiectivitate. De-aia am si renuntat la jurnalism; ma exaltam prea usor in fata lucrului facut cu pasiune si ma irita prea tare superficialitatea.

        1. @Constanta
          Ca sa ne intelegem pana la capat… Si mie imi place Murakami, asa ca e departe de mine gandul sa-l critic in vreun fel. Si chiar sunt de acord cu tine ca e o carte profunda, simpla, dar profunda. Probabil asta e punctul comun cu celelalte carti de-ale lui. Si sa stii ca, datorita recomandarilor tale, am citit deja vreo sase carti de-ale lui si nu am de gand sa ma opresc.

  2. Bine, n-aveam nici un dubiu ca iti place Murakami… Nu ti-l recomandam eu, daca nu te stiam cu simt dezvoltat pentru literatura de calitatea. Ideea este ca am observat in mai multe comentarii ale tale pe marginea unor carti, ca le lasi in coada de peste, adica ti-au placut sau nu ti-au placut, le recomanzi sau nu si altora… Mi-ar placea sa fii mai transant atunci cand vorbesti despre o carte… Atata tot! Iar la cartea asta, recunosc ca m-am enervat un pic cand am vazut ca te-ai oprit cu citatul ala exact inaintea esentialului ideii, adica e de peferat sa trebuiasca sa sapi, decat sa-ti vina totul din cer… Eu tocmai m-am apucat sa recitesc pt a cincia oara cartea si ieri tocmai resubliniasem acest pasaj, cand am citit postul… In fine, cred ca nici nu conteaza prea mult… Esential este: o recomanzi sau nu si altora? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *