Tristeţe de bătrân

  •  
  •  
  •  
  •  

Încercând să-şi facă puţină curăţenie prin casă, un bătrân cu care am stat astăzi de vorbă a dat peste un volum vechi din „Război şi pace”. O ediţie plină de praf. A scuturat paginile şi s-a pus pe citit. Ştia că nu-l vor ţine ochii. A renunţat repede. Cataracta pe care a tot ezitat să o opereze, consecinţa unei sinuzite din copilărie, îi mănâncă literele. „Citesc un cuvânt şi deodată-mi dau seama că nu are sens în şirul acţiunii”, mi-a spus bătrânul. Cuvintele se amestecă şmechere ca şi cum şi-ar bate joc de vârsta sa. „Lectura şi scrisul au fost pentru mine ca viaţa”, a mai zis. Trist. Medicii i-au spus că, şi dacă se operează, problemele nu dispar total, ci vor reveni după o perioadă de aparentă dispariţie. Îmi pare rău pentru el şi mă simt binecuvântat să am parte de vedere, chiar dacă încă nu am un e-book reader 🙁 Privindu-l, am încercat să-mi dau seama cât de dureros trebuie să fie să nu mai ai acces decât parţial la cărţi. Şi să simţi că şi accesul acela se restricţionează treptat, ca o uşă pe care o închide un spirit malefic.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *