Opalul din bibliotecă – “Pobby şi Dingan” de Ben Rice

Se-ntâmplă să ai în bibliotecă o carte, nu mai mare de 110 pagini, cu scris lăbărţat, o carte peste care se-aşează praful pentru că e atât de subţire încât nici pămătuful nu o atinge. Când o găseşti totuşi, ai o revelaţie. Ea ascundea un mesaj mai puternic decât multe dintre volumele tale groase şi pline de povestiri redundante. Şi, dacă nu ai făcut-o deja, îţi recomand să te uiţi după cărticica asta, apărută acum câţiva ani la noi, în Colecţiile Cotidianul.

Spre sfârşitul microromanului, un preot zice aşa: „Ne amintim cu plăcere firea calmă şi pacifistă a lui Dingan, buricul ei de opal şi frumosul ei chip şi mulţi dintre noi ne amintim şchiopătatul lui Pobby şi inima lui generoasă, şi haideţi să aducem mulţumire pentru vieţile lor pe care, orice s-ar spune, cu siguranţă că le-au trăit”. După cum v-aţi dat seama, este scena unei înmormântări, dar nu a uneia obişnuite. Pobby şi Dingan sunt/au fost prietenii imaginari ai unei fetiţe, Kellyanne, care suferă de o boală pe care o putem doar intui.

Totul se petrece într-un orăşel din Australia, orăşel în care ocupaţia de bază este scotocirea minelor de opal. Cu asta se ocupă şi tatăl lui Kellyanne, fără succes din păcate pentru familia sa, din care mai fac parte soţia şi un băiat, fratele lui Kellyanne, care de fapt este şi naratorul. Disperat să-şi vadă fiica mereu cu acei prieteni imaginari în minte, tatăl „îi uită” la mină într-o zi. Din acel moment, starea medicală a fetiţei se schimbă din rău în mai rău. Unicul scop al lui Ashmol, fratele lui Kellyanne, este „găsirea” celor doi prieteni imaginari, dintre care Pobby e băiat şi merge greu din cauza unui defect la piciorul drept, iar Dingan e fată şi are un opal în buric. Cât de lipsită de sens vi s-ar părea această căutare, ea are loc şi se termină atunci când Ashmol găseşte un ambalaj de acadea în mină şi, lângă el, un opal. Se întoarce la Kellyanne şi-i dă vestea. Întristată, fetiţa îşi roagă fratele să le organizeze celor doi înmormântarea care, după cum aţi aflat deja, a avut loc.

La o săptămână după prietenii săi imaginari, moare şi Kellyanne. Este finalul aparent trist al unei poveşti din care putem să înţelegem, aşa cum conchide Ben Rice prin vocea lui Ashmol, faptul că „sunt nişte ameţiţi cei care nu ştiu ce înseamnă să crezi în ceva care este greu de văzut sau să cauţi în continuare ceva care este foarte greu de găsit”.

Înduioşător, microromanul, scris în limbaj şi ritm accesibile copiilor de un Ben Rice care avea să intre în Antologia Granta (cei mai buni tineri scriitori britanici) din 2003, este opalul pe care, poate, îl aveţi în bibliotecă dar nu ştiţi. Este genul de carte la care, ca scriitor, tânjeşti o viaţă şi tot nu-ţi iese (poate de asta, nici nu s-a mai auzit de Ben Rice de atunci).

Ben Rice, „Pobby şi Dingan”, Editura Univers, 2007

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *