Compromisul

  •  
  •  
  •  
  •  

Pentru fragmentele astea două din „Compromisul”, şi nu numai, simt că m-aş fi înţeles bine cu Serghei Dovlatov. Din păcate, el a murit în ’90, când eu aveam 9 ani şi nici măcar nu speram să moară comunismul, pentru că nu ştiam ce e ăla comunism. Astăzi, deşi îi spune altfel, cred că ştiu.

În ziaristică există case de amanet, consignaţii, chiar şi second hand. Vânzările se ţin lanţ. (…) Sinceritate? Ziaristul spune sincer ceea ce nu gândeşte. Creaţia? Ziaristul creează la nesfârşit dând dorinţa drept realitate. Iubirea? Ziaristul iubeşte cu gingăşie ceea ce nu merită să fie iubit.

Urăsc ceremoniile din cimitire. Nu pentru că cineva a murit, n-am avut prilejul să-mi înmormântez oameni apropiaţi. Iar de alţii, necunoscuţi, nu-mi pasă. Şi, totuşi, urăsc înmormântările. Pe fondul morţii cuiva, orice gest pare imoral. Urăsc înmormântările pentru senzaţia unei dureri frumos, convingător exprimate. Pentru lacrimile oamenilor străini, care n-au nimic comun cu defunctul. Pentru sentimentul bucuriei înăbuşite că nu ai murit tu, ci un altul. Pentru nerăbdarea ascunsă dinaintea parastasului care va urma. Pentru complimentele excesive la adresa răposatului. (Întotdeauna îmi venea să strig: Lui i se fâlfâie. Fiţi îngăduitori cu cei vii. Cu mine, de exemplu.)

Volumul cuprinde 12 proze scurte care prezintă istoria adevărată din spatele a 12 articole publicate în ziare comuniste. Structura cărţii este asemănătoare cu cea din “Geamantanul”, unde era vorba despre povestea obiectelor pe care un emigrat le duce cu sine din URSS în America.

Serghei Dovlatov, „Compromisul”, Humanitas, 2009

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *