Despre o fetiţă de nici 14 ani pe care nu o chema Nadia

De fapt, fetiţa despre care scriu nu împlinise încă 14 ani. În schimb, Nadia, la vârsta respectivă, lua primul 10 din istoria gimnasticii. Fetiţa despre care scriu nu va împlini 14 ani niciodată. Nadia face astăzi 50. Fetiţa despre care scriu a murit acum câteva zile.

Nu ştiu de ce scriu despre ea, pentru că nici măcar nu am apucat să o cunosc. Am văzut-o doar pe patul unui spital din Craiova în urmă cu vreo trei luni. Era semiconştientă, iar corpul ei nu mai răspundea la niciun fel de tratament. Însăşi noţiunea de tratament era depăşită în cazul ei, după un an cu patru operaţii pe creier, fără succes. Tumora care i se descoperise în urmă cu mai bine de 12 luni, pe când era o fetiţă veselă, frumoasă şi isteaţă, mâncase orice speranţă de viaţă din ea, chiar dacă fusese operată şi în Italia.

Povestea ei, pe care o puteţi citi aici, este una despre parşivitatea vieţii (sau a morţii). Aşa semiconştientă cum era pe patul spitalului din Craiova, fetiţa strigase la mine sau la mama ei, cu care stăteam de vorbă, să nu facem poze. Auzise zgomotul aparatului foto şi realiza că se întâmpla ceva. Mama ei îmi povestea cum ajunseseră acolo. Destin. O căsnicie nefericită cu un soţ violent şi iresponsabil. Câţiva ani buni, urmaţi de alţii de coşmar. Singură, mama îşi plimbase fetiţa prin spitale în căutarea unei lumini. A găsit numai câteva pâlpâiri.

Finalul inevitabil s-a produs în urmă cu câteva zile. Fetiţa de nici 14 ani pe care nu o chema Nadia a murit. Dumnezeu s-o ierte, dacă a apucat să greşească în vreun fel! La mulţi ani, Nadia! Pe fetiţa care nu va mai lua niciun 10 o chema Lorena.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *