Trei răspunsuri de la Cătălin Dorian Florescu

Scriitorul elveţian de origine română, care a câştigat premiul pentru cartea anului 2011 în Elveţia cu Jacob se hotărăşte să iubească, a fost azi la un chat pe hotnews.ro. Toate răspunsurile le găsiţi aici. Iată ce a răspuns la întrebările mele:

De ce scrieţi?

Este, probabil, întrebarea fundamentală. O parte ramâne mister. O parte este pur şi simplu bucuria de a povesti, de a crea prin limbaj. Cred că m-am născut povestind, probabil am adormit-o eu pe mama şi nu ea pe mine.

Până la acest roman, motivul drumului sau poate al exilului apare în tot ce am citit eu de la dvs. Se regaseste şi în “Jacob…”?

Jacob se hotărăşte să iubească este o carte diferită. Migraţia lui Jacob este, de fapt, singurătatea existenţială în care este pus de propriul tată, care îl trădează de două ori. Dar migraţia este şi ea prezentă, o migraţie europeană, mare. Este poate mama tuturor romanelor mele, acest roman, căci arăt cum au fost colonizate continentul şi Banatul, înainte să existe state naţionale. Toţi migrează, toţi fug, toţi sunt deportaţi în acest roman, în timp ce în primul meu roman,”Vremea Minunilor”, era vorba de fuga unei familii… a mea.

V-aţi face site de prezentare sau blog pentru a ţine legătura cu cititorii?

Am unul, dar în germană, însă acolo îmi scriu şi cititori romani, www.florescu.ch. De mai multe nici nu aş avea timp să mă ocup. Şi sunt un scriitor de tip vechi, nu prea folosesc tehnica modernă.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Trei răspunsuri de la Cătălin Dorian Florescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *