Un Nobel-ist ruinat

Despre un laureat Nobel a cărui viaţă privată merge invers proporţional cu cea profesională. Dumnezeu e posibil să nu fi dat cu zarurile, dar cu siguranţă nu era El atât de deştept sau nu făcea în halul ăsta pe deşteptul. Lumea materială pur şi simplu nu putea fi atât de complicată. Dar lumea domestică putea fi.

Michael Beard e un fizician care divorţează pentru a cincea oară. Ultima soţie îl înşală cu unul dintre tinerii de la laboratorul său, asta după ce, ani la rând, Michael şi-a văzut cu voluptate de relaţii extraconjugale. Trădarea pare, în acest context, binemeritată. Totuşi, Michael se frământă şi are izbucnirile orgolioase ale unui adolescent care vrea să-i arate fostei iubite ce-a pierdut. Tânărul cu care-l înşelase soţia moare sub ochii săi, după un accident casnic, dar Michael face astfel încât alt amant de-a soţiei să pară criminalul. Intriga are exact gradul de încâlceală care o face verosimilă, iar comicul care se degajă din paginile lui McEwan este unul rafinat, rezultat al unei disecări inteligente a gesturilor, conjugate cu situaţiile inedite în care este pus Michael (cum face pipi la Polul Sud; cum are impresia că un vecin de tren îi mănâncă chipsurile, când, de fapt, punga sa, identică, era în buzunar etc.).  Am mai găsit în Solar, ultimul roman al lui Ian McEwan, descrieri foarte frumoase, ca aceasta: Toată ziua soarele rămăsese înălţat la aproape cinci grade deasupra liniei orizontului, iar la două şi jumătate, de parcă renunţase la o slujbă proastă, se scufundase. Un roman reuşit – ca stil, mi-a făcut dor de Saramago – despre ruina din viaţa privată a unei personalităţi. Michael Beard e balanţa din fiecare: ai mult pe-o parte, puţin pe alta. Adevăratul Nobel îl primesc cei care ţin balanţa în echilibru.

Ridică în aer un singur cartofior între arătător şi degetul mare, puse la loc punguţa pe masă şi se lăsă pe spate în scaun. Era genul de om care îşi lua micile plăceri foarte în serios. Şmecheria era să aşezi cartofiorul exact pe centrul limbii şi, după o clipă de răgaz pentru bucuria simţurilor, să-l împingi în sus cu toată puterea zdrobindu-l de cerul gurii. Conform teoriei sale, suprafaţa rigidă, neregulată a cartofului provoca astfel mici abraziuni în carnea moale a gurii, în care sarea şi chimicalele se puteau revărsa creând o senzaţie blândă, distinctă, de durere şi plăcere.

Ian McEwan, Solar, Editura Polirom, 2011

 

Citeşte şi:

0 thoughts on “Un Nobel-ist ruinat”

    • @Monica
      Multumesc. Nu stiu… Sper sa gasesc o declaratie de-a lui in sensul asta. Deocamdata, din cate am vazut, a fost ispitit de ideea de a scrie despre schimbarile climatice. Michael Beard studiaza solutii alternative de producere a energiei. In sensul asta, McEwan s-a documentat foarte mult. Calatoria aceea in zone cu temperaturi extreme a facut-o la randul lui. In plus, a fost la o conferinta cu vreo 30 de premianti Nobel etc. Nu stiu cine l-a inspirat pentru viata privata a Nobel-istului, dar presupun ca e o situatie verosimila. Cinci sotii? Putina exagerare poate, dar numai ca sa scoata in evidenta umanul din orice tip inteligent.

      • Totul pare neverosimil în ceea ce priveşte mariajul până citeşti biografia lui Liz 🙂 Iar la bărbaţi este mai probabil să aibă un număr mai mare de soţii, statistic, excluzând ţările cu legi poligame 🙂

        Mi se pare fascinant că acum va aborda un subiect atât de diferit! Şi în general, viaţa de scriitor în care uneori te plimbi pentru material şi pentru sufletul tău!

        • @Monica
          E interesant sa-l vezi cum vorbeste despre documentare… “Am avut posibilitatea de a asista la o conferinta cu 30 de laureati Nobel. Ei, si tot asa, la un moment dat, am avut norocul de a beneficia de o excursie in Ecuador… Apoi, cu cativa ani in urma am fost in zona arctica”. Ai zice ca as povesti eu ca am fost pana la piata si in parc. Faina viata! 🙂

  • Mă gândeam astăzi că tot ce nu cunoaştem sau este foarte diferit pare pentru noi extraordinar, dar extraordinar într-un sens epic. Doctorii ni se par nişte supraoameni, dar de fapt sunt oameni care au făcut altă facultate, străinii care călătoresc ni se par din filme, dar ne putem afla şi noi în aceeaşi postură, iar scriitorii par să aibă o viaţă plină de înţelepciune, dar de fapt ce ne diferenţiază este modul în care interpretăm ce ni se întâmplă 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii