Viaţă de aruncat

  •  
  •  
  •  
  •  

Opt proze scurte scrise de un poet-medic neurolog, pe care Mircea Cărtărescu îl cunoaşte de o viaţă. Nu mi-am dat seama dacă volumul are o temă centrală. Proza care-i dă titlul este o poveste despre cum dragostea poate fi sufocată de acumularea materială. De altfel, finalul de la „Viaţă de aruncat” mi s-a părut cel mai bun fragment din carte:

„Când am ajuns, locuinţa mea, construită în 1938 şi cumpărată la câţiva ani după aceea de bunica, dispăruse cu totul. Nu mai era decât un teren viran, foarte curat. Am sunat-o pe Cerasela pe mobil. Mi-a spus că, în fine, casa se umpluse şi a trebuit s-o arunce la gunoi. În momentul acela, nervos, după ce am închis telefonul (un defect al telefoanelor mobile e că nu se mai pot trânti), am aruncat şi eu viaţa mea şi a Ceraselei la gunoi. M-am întins pe spate pe terenul viran, cu pantoful şi caietul lângă mine, şi am început, în fine, să mă gândesc liber la ziua de mâine.”

Ştefan Câlţia
De Ştefan Câlţia. Luată de aici.

Altfel, mi-a rămas în minte expresia asta: „dragostea lor devenea unul dintre personajele suspendate ale lui Câlţia”. Este genul de amănunt pentru care sunt mulţumit să fi citit o carte, chiar dacă per total acea carte mi se pare slăbuţă. Totuşi, Bogdan O. Popescu scrie bine şi proză. Poate fi tragic, absurd, serios, comic sau intim şi, după părerea mea, volumul ăsta a fost pentru el un fel de exerciţiu de testare a registrelor. De-acum, are de ales, cred eu. Pentru că nu poţi să dai titluri atât de ispititoare precum „Şobolanii se lovesc de ziduri” sau „Miros de femeie bătrână” şi să scrii patetic. Doar două exemple. 1. Un tip, Mihai, e îndrăgostit de Zoe. „Vedem, Mihai, nu ştiu, m-ai zăpăcit complet cu dorinţa ta de nestăvilit. Dragule…” După o mângâiere pe obraz, Mihai pleacă primul, sedus definitiv de sărutări. 2. „De fapt, eu mă fardez şi mă îmbrac pentru tine, ca să fiu mai frumoasă şi să creşti în ochii prietenilor tăi”, mi-a spus în altă zi, când trenul rapid al timpului mai parcursese două-trei staţii… Astea două parcă au fost scrise de un licean.

Oricum, cred că o să-i citesc primul roman. Vorba lui Cărtărescu (care zice că Bogdan O. Popescu a trecut testul maturităţii literare cu brio) din Prefaţă: Dacă va dori să-l facă, ne-o va arăta viitorul. Poate un roman realist despre durerea comică a vieţii de zi cu zi din România l-ar prinde cel mai bine.

Bogdan O. Popescu, „Viaţă de aruncat şi alte povestiri”, Polirom, 2011

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *