Kostas Venetis, antieroul meu

  •  
  •  
  •  
  •  

Pudibonzilor, să închidă ochii şi să aştepte altă postare:

Căcatul zgârciţilor e negru şi uscăţiv, pute a rânză beteagă şi mortăciune, invidioşii fac căcăreze mărunte şi tari, vrâstate cu verde, din pricina fierii; scârna lor duhneşte a păr de lup şi a vizuină de vulpe şi pârjoleşte găozul; mânioşii se cacă cu sânge, slobozind vânturi năprasnice, cu duhoare de zalhana, iar scârna cea galbenă a curvarilor e molcuţă ca o pricină de femeie şi pute a malahie stricată. Cei mândri fac un soi de căcat gros cât braţul de palicar, cu duhoare de pucioasă şi sculă de drac; leneşii scot din gaura curului un soi de pişat căcăţiu, care duhneşte a plapumă putredă, murdăria celor hulpavi e cât baligile de bou şi are damf de cratiţă nespălată.

Iubitorilor de literatură, un roman cum nu ştiu să mai existe la noi, cu lexic bogat şi structură de te face să visezi, să tot desfaci la păpuşi ruseşti, până ajungi la una mică, mică, de-abia o vezi, dar nici nu trebuie s-o vezi, ci s-o simţi. Şi-o simţi, că asta e treaba lui Octavian Soviany, care scrie ca şi cum ar fuma dintr-o pipă, lin, parfumat, în linişte, dar demenţial. Fumul lui e plin de diavoli, de păcate, de cuvinte pe care nu-ţi permiţi să le foloseşti în faţa copiilor. Soviany, pe care-l cunosc abia datorită lui Kostas, construieşte, cu voluptatea unui clasic rus, un roman în care poveştile se întrepătrund şi se succedă natural, cu poftă de best-seller. Kostas, eroul sau, mai degrabă, anti-eroul, nu se căieşte, pentru că: “Dacă binele se face din voia lui Dumnezeu şi răul se face tot din voia lui Dumnezeu. Trandafirul este un gând al lui Dumnezeu. Dar şi şarpele cu clopoţei este tot un gând al lui Dumnezeu”. Viaţa lui, povestită ucenicului pe care-l întâlneşte la Veneţia, este un amestec de vise şi visuri, de amintiri şi de întâmplări neverosimile, prin care se face dovada fragilităţii barierei dintre ascetism şi pidosnicie.

În alcătuirea firii mele, schimonosite din naştere după placul şi voia lui Dumnezeu, intra şi un strop din nevolnicia muierească a tatălui meu, care vorbise până la treizeci de ani cu glas de femeie, intra şi slăbiciunea de târfă a maică-mii pentru bărbaţii puternici, ca argatul nostru Vanghelis.

Am rămas cu imaginea unui Kostas Venetis-om. Nici mai diavol şi nici mai păcătos decât orice alt om care se leapădă de Dumnezeu (“mă lepădasem de dânsul”; dânsul – ce interesant să-i spui lui Dumnezeu dânsul!). Şi am mai rămas cu revelaţia unui roman incomparabil. Am găsit la Soviany atâta plăcere de a povesti încât mă uit la raftul meu cu literatură română contemporană şi nu ştiu câţi scriitori de-acolo îl pot rivaliza. Drept pentru care, mă întreb, asemenea Nemţoaicei, ucenicul lui Kostas: “Ce s-ar fi ales oare de mine dacă nu l-aş fi întâlnit niciodată pe Kostas Venetis?”. Pentru că, trebuie s-o spun, am senzaţia că se aude prea puţin de acest roman, deşi merită mult, mult mai multă apreciere.

Pentru că trebuie să ştii, fiule: aplecarea spre desfrâu dovedeşte neputinţă în dragoste. Desfrânarea se lecuieşte prin dragoste, iar dragostea poate fi biruită prin desfrânare.

Căci suflet are numai bărbatul, peste care Domnul-Dumnezeu a suflat duh de viaţă în Ziua a Şasea, pe când muierea s-a alcătuit doar din coasta părintelui nostrum Adam, fiind, prin urmare, numai carne, os şi deşertăciune.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=TqBRzxYUguI]

Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis, Editura Cartea Românească, 2011. Blogul scriitorului – aici.

Citeşte şi:

9 comentarii la „Kostas Venetis, antieroul meu”

  1. e un lucru interesant cu acest roman – fie starneste admiratie (ca la tine), fie nu starneste nimic, sau macar zambet vizavi de 2-3 scene homosexuale. probabil ca “adevarul” e undeva la mijloc, insa vorba ta, se aude prea puţin de acest roman. sau se aude dupa cum nu merita. cand l-am citit, i-am descoperit meritul de a “recupera” romanul erotic, gen “sade”.

    1. @dragos c
      Am vazut ca ai facut si-n alte parti trimiterea la Sade, de aia n-am mai mentionat. Dupa mine, cei care nu gusta cartea asta, fie sunt rautaciosi-invidiosi, fie sunt prea pudici.

      1. Eu sunt curioasa de ce ai ales citatul despre diferenta ireductibila dintre barbat si femeie. In Evul Mediu, cu astfel de argumentatii, o mana de barbati speriati ridicau garduri de protectie in jurul fapturii de inteles care este femeia. Dar, ca intr-un banc cunoscut, nu se stie cine e de fapt inauntru si cine afara. Excluderea functioneaza in ambele sensuri.

  2. Ai voie sa pui orice la tine pe blog, cu siguranta.
    Simpatic nu poate fi, e doar misogin. Ca si citatul in care toate slabiciunile erau muieresti.
    Altfel, toate cel bune. 🙂

    1. @divagatii
      Poate e problema de gust. Te asigur, totusi, ca nu sunt nici pe departe misogin, nici in viata de zi cu zi, nici cand pun pe blog un astfel de citat. Sigur ca nu toate slabiciunile sunt muieresti. Nici barbatesti nu sunt 🙂 Suntem toti o apa si-un pamant in privinta asta.

  3. si mie mi-a placut foarte mult acest roman. l-am descoperit pe Soviany intai ca poet, apoi am citit un fragment din “Arhivele…”, publicat anterior si am fost la lansarea romanului, pe care l-am primit cu un autograf de care sunt tare mandru. dar adevarata poveste incepe odata cu citirea. un roman atat de bun nu mai citisem de ceva vreme. si acum ma gandesc la carte, la aproape 2 ani de la lectura.
    am scris si eu o cronicuta entuziasta, pe cand blogul meu era tanar ca mine :)))
    http://umbredecuvinte.blogspot.ro/2011/02/kostas-venetis.html

    1. @val
      I-am citit romanele in varianta e-book, deci e mai greu cu autograful. Dar sper ca intr-o zi sa-l cunosc pentru ca e un scriitor deosebit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *