Cu privire la moartea bloggerului literar

  •  
  •  
  •  
  •  

Criticul literar Marius Chivu scria în „Dilema veche” că „2011 a consemnat şi moartea bloggerului literar – şi ca individualitate, şi ca forţă de expunere! Deja nu prea se mai vorbeşte în mainstream despre bloggosfera literară, redusă propriului circuit (ca şi criticii, bloggerii se citesc mai mult între ei), mult prea convenţională (n-au lansat dezbateri, teme, mode care să iasă din propriul mediu), extinsă dar devenită un fapt banal şi lipsită, după abandonul Teroristei, de vedete care să creeze emulaţie şi/sau polemici, iar criticii literari nu se simt nici ei prea bine, rămaşi fără suplimente/reviste unde să scrie”.

Fragmentul n-a condus la vreo revoltă, nici la Universitate, nici pe on-line. Din ce-am văzut (să mi se scuze dacă nu navighez cu toate pânzele sus), doar dragoş c a scos în relief analiza lui Marius Chivu. Dar asta nu înseamnă că noţiunea de blogger literar a murit. Astăzi, am văzut în „Suplimentul de cultură” un multi-interviu interesant cu patru scriitori români. Întrebaţi, printre altele, dacă mediul electronic a influenţat în vreun fel promovarea cărţilor, unii dintre ei nu au ezitat să se refere la bloggeri. Prefer să redau numai ce a spus Tudor-Călin Zarojanu: „Receptarea cărţilor a fost radical schimbată graţie Internetului, în particular a blogosferei, în cel puţin patru direcţii, toate pozitive: publicarea (integrală sau parţială) pe net a unor volume care astfel ajung la mult mai mulţi oameni decât cei care ar cumpăra cartea respectivă; promovarea carţilor publicate în print; vânzarea acestora şi, nu în ultimul rând, un minunat interes pentru cărţi dovedit prin comentarii, bloguri de lecturi, dezbateri etc.” (sublinierea mea). În ce priveşte lansarea de dezbateri, tot Tudor-Călin Zarojanu a punctat: „Nu reuşesc să-mi amintesc ultima carte (de literatură română contemporană) pe marginea căreia să fi fost o dezbatere, despre care să fi scris măcar trei critici importanţi”. Poate şi pentru că, aşa cum afirmase Marius Chivu, „criticii literari care scriem constant despre cărţi în publicaţii vizibile putem fi număraţi pe degetele unei singure mîini. O situaţie fără precedent în presa românească a ultimului secol!”.

Bun. Şi atunci, cine îi aprinde cui lumânarea?

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *