Carte cu Rambo, Tom, Jerry şi somalezi

  •  
  •  
  •  
  •  

Wikipedia prezintă o listă aglomerată cu privire la pirateria de pe coasta Somaliei. Printre evenimentele relatate acolo se află şi cel în care a fost implicat Richard Phillips, comandantul unui vas de containere, Maersk Alabama, atacat de piraţi pe 9 aprilie 2009. Maersk Alabama are 170 de metri lungime şi 27 de metri la travers, iar în misiunea aceea era încărcat cu 17 tone de provizii, mare parte dintre acestea destinate unui program alimentar gestionat de ONU. Căpitanul Phillips, marinar experimentat, care şi-a ales din pasiune meseria, a povestit cum patru somalezi, dotaţi cu nişte AK-uri, au luat cu asalt vasul şi au ţinut în prizonierat câţiva membri ai echipajului, cei care se aflau pe puntea de comandă la ceasul asaltului. Amintindu-şi public acele zile, Phillips realizează mai multe lucruri deodată: glorifică meseria de marinar comercial (pe care o diferenţiază de cea de marinar militar şi spune că, de multe ori, marinarii comerciali trec prin pericole mult mai mari şi mult mai puţin mediatizate decât militarii); oferă o lecţie învăţată marinarilor despre cum trebuie pregătită o misiune; arată sacrificiile pe care sunt obligaţi să le facă marinarii, cei care mare parte din an sunt plecaţi de lângă familie (trist pentru căpitanul Philips este că băiatul său spunea în copilărie că nu are tată din cauză că acesta era mai tot timpul plecat); oferă un omagiu preşedintelui Obama, fără implicarea căruia Phillips consideră că ar fi fost ucis de piraţi. Căpitanul, care printr-un gest de eroism a rămas singur cu piraţii pe o barcă de salvare, a fost eliberat la cinci zile de la începutul acţiunii piraţilor, după ce puşcaşii marini i-au împuşcat pe trei din cei patru somalezi, iar pe unul l-au luat prizonier. Cartea pare scriptul unui film american de succes, cu băiatul bun care învinge, cu dramatism şi umor specifice unui ambalaj care se vinde bine, şi seamănă, în multe puncte cu o combinaţie între Rambo şi Tom şi Jerry. Dar, dincolo de interpretări subiective, e povestea unui eveniment real.

“Ca marinar, eşti nevoit să-ţi laşi viaţa personală pe raftul din bucătărie şi să ţi-o iei din cui pe cea de marinar comercial. Din cauza meseriei, abia dacă simţi că ai viaţă personală. Eşti de serviciu douăzeci şi patru de ore pe zi, la dispoziţia vaporului pentru tot ceea ce trebuie făcut. Mănânci, dormi şi munceşti, şi cam la asta se rezumă totul. E ca şi cum ai fi murit şi ai fi ajuns pe mare. Apoi te întorci, îţi iei viaţa personală de pe raft şi începi din nou să trăieşti.”

Richard Phillips şi Stephan Talty, Datorie de căpitan, Editura Allfa, 2011

Foto 1 (Maersk Alabama), foto 2 (Richard Phillips).

 Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Carte cu Rambo, Tom, Jerry şi somalezi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *