Secrete de scriitor şi delicateţuri de cititor

Este vorba despre o colecţie de prelegeri pe care Orhan Pamuk le-a ţinut la Universitatea Harvard, după ce a scris cel mai recent roman, Muzeul inocenţei. Cartea are şase capitole şi, din câte am înţeles, fiecare capitol este o prelegere care nu trebuia să depăşească 50 de minute. Astfel, volumul de faţă nu are decât 161 de pagini, dar sunt puţine cărţi atât de subţiri care vorbesc atât de frumos despre teoria romanului. Pamuk dezvăluie lucruri pe care le-a simţit citind şi scriind romane. Secrete de scriitor şi delicateţuri de cititor.

„Adevărata plăcere la lectura unui roman pleacă de la capacitatea de a vedea lumea nu din exterior, ci prin ochii protagoniştilor care trăiesc în universul respectiv.” În altă parte, Pamuk zice: „Pentru a obţine plăcere din lectura unui roman, trebuie să te bucuri de acţiunea de a porni dinspre cuvinte şi de a le transforma în imagini mentale”. Ulterior, întăreşte această idee: „Iată una dintre cele mai puternice convingeri ale mele: romanul este în esenţă o ficţiune literară vizuală. Şi nu spune asta doar pentru că a pictat până pe la 23 de ani, după care s-a hotărât brusc să devină romancier, surprinzându-şi familia, care l-a sfătuit să mai aştepte cu scrisul, ca să vadă cu ce se mănâncă viaţa.

Pamuk pleacă de la eseul lui Friedrich Schiller, Despre poezia naivă şi sentimentală, şi foloseşte cuvântul „naiv” pentru romancierul/cititorul care nu este preocupat de mecanismul scrierii şi citirii unui roman, şi care se lasă cuprins de farmecul scriiturii prin semnificaţia sa. În corespondenţă, „sentimental” sau „reflexiv” e romancierul/cititorul foarte atent la metoda folosită… „Romancierul întruchipează arta de a fi în acelaşi timp naiv şi reflexiv” sau „Cu cât romancierul reuşeşte mai bine să fie în acelaşi timp naiv şi sentimental, cu atât scrie mai bine”.

Vorbeşte despre ce înseamnă valoarea unui roman, în relaţie cu menţiunea lui E.M. Forster („testul final al unui roman va fi afecţiunea noastră pentru el”): „Pentru mine valoarea unui roman constă în puterea lui de a declanşa căutarea unui centru care să poată fi proiectat de noi în mod naiv asupra lumii”.

 „O trăsătură specifică a romanului este aceea că scriitorul este prezent cel mai mult în text în momentele în care uităm complet de el.” Prin ideea asta, romancierul mi se pare un fel de arbitru de fotbal foarte bun, despre care se spune că este cu atât mai eficient, cu cât ai senzaţia că nu există pe teren. Pentru cunoscători, Alexandru Tudor ar fi un “scriitor” slab, pentru că fluieră des, parcă doar pentru a ieşi în evidenţă. Scuzaţi digresiunea. „Scrierea unui roman”, adaugă scriitorul turc, „poate fi asemănată cu străbaterea unei păduri, unde studiezi cu pasiune fiecare copac, reţinând şi descriind fiecare detaliu, ca şi cum ai vrea doar să spui povestea, să străbaţi întreaga pădure”. Iar în ce priveşte centrul romanului, Pamuk consideră că „rezidă nu în ceea ce este el în sine, ci în căutarea lui de către cititor”.

E must read pentru oricine iubeşte literatura.

Orhan Pamuk, „Romancierul naiv şi sentimental”, Editura Polirom, 2012

Citeşte şi: