Cât de subiectivi sunt criticii literari

  •  
  •  
  •  
  •  

Fragmentele următoare sunt extrase din interviuri culese în perioada august 2011 – martie 2012. Pe toate le găsiţi în pagina “interviurile mele”.

  • Daniel Cristea-Enache:

“Cu cât scriitorul este mai bun, cu cât cărţile lui sunt mai mari, cu atât capacitatea noastră de a fi subiectivi scade dramatic şi ajungem să ne predăm cu arme şi cu bagaje evidenţei talentului. Lucrul acesta se produce de fapt cu toate cărţile. Eu pot să iau o carte pe care o semnează un om cu care am polemizat; nu mă interesează cine a scris cartea, ci doar cartea în sine. Dialogul meu este cu cartea respectivă şi nu cu autorul ei. Autorul este om, cum om sunt şi eu, şi dumneavoastră. Un om, prin definiţia lui, este imperfect; un scriitor, prin definiţia lui, este imperfect, pentru că are un orgoliu exacerbat, care-i accentuează defectele, este un om excesiv, iar eu fiind critic trebuie să înţeleg toate aceste lucruri şi trebuie să fac disocierea între omul care a scris cartea şi cartea cu care eu intru în dialog.”

  • Dan C. Mihăilescu:

“Îmbătrânind, ţi se toceşte simţul estetic, îţi rugineşte mecanismul acceptării noului, tragi la confortul căldicel, refuzând provocările. Nu le poţi avea chiar pe toate. Nu poţi palpita în mod egal la eseistica generaţiei lui Mircea Eliade şi la poezia douămiistă, la Yourcenar şi Ioana Bradea. De-aia e bine să te limitezi, adică să comentezi simpatetic, potrivit afinităţilor (s)elective. Din pricina aceasta am renunţat de câţiva ani la cronica de întâmpinare exercitată constant, în favoarea eseurilor şi a eseurilor de istorie literară. Pur şi simplu mă simt infinit mai acasă în corespondenţa lui Caragiale, Ion Ghica, Alecsandri, Kogălniceanu, Odobescu sau Ion D. Sîrbu, decât în ficţiunea contemporană.”

  • Paul Cernat:

“Orice cititor este subiectiv, indiferent că este unul naiv sau unul profesionist. Numai că cititorul profesionalizat, criticul literar, este cel care-şi raţionalizează subiectivitatea, este cel care şi-o îndiguieşte. Ştiţi că era un film, Sunt timid, dar mă tratez. Aici ar fi Sunt subiectiv, dar mă tratez. Până la urmă, obiectivitatea este şi o formă de asumare a subiectivităţii şi de relativizare a ei. În acelaşi timp, e şi o formă de disponibilitate. Poţi să vii spre o carte cu anumite prejudecăţi, dar trebuie să fii pregătit să ţi le schimbi, să ţi le revizuieşti, pentru că o carte se poate impune prin ea însăşi, te poate convinge, te poate converti. Şi trebuie să fii gata şi pentru experienţa asta a convertirii.”

  • Marius Chivu:

Cred că sunt obiectiv şi onest în limitele omeneşti. Oricum, nu există nici un fel de angajamente în ceea ce mă priveşte. Nu mi s-a cerut niciodată să scriu despre o carte anume sau să laud un autor, iar dacă eu consider că nu pot fi obiectiv din motive personale, atunci renunţ să scriu. De pildă, un poet important din tânăra generaţie m-a acuzat cu câteva luni în urmă de oportunism, ipocrizie, incultură etc. Acum a apărut o nouă carte de-a lui, însă eu n-o voi recenza, pentru că episodul m-a afectat şi nu sunt sigur că voi putea fi suficient de obiectiv, iar dacă ceva nu-mi va plăcea în cartea lui şi voi fi negativ în critica mea lumea oricum va crede că mă răzbun.”

Citeşte şi:

0 comentarii la „Cât de subiectivi sunt criticii literari”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *