Interviu cu autorul romanului „Superhero”: “N-o să fiu decât Măceşaru, asta e situaţia”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Radu Pavel Gheo a povestit cum la lansarea în Timişoara a romanului Superhero, scris de Ciprian Măceşaru, nu au venit decât vreo 12 persoane. 12 persoane din 300.000 de cetăţeni ai oraşului. Care este reacţia scriitorului la lipsa de reacţie a publicului?

“Dar ce, te crezi Cărtărescu?!” 

– Ciprian, pentru început, o întrebare stupidă: ce ai simţit numărându-ţi publicul?

– Întrebarea ta nu e stupidă deloc. Răspunsul e mai greu de dat decât pare. Dacă, fiind un scriitor la început de drum, te plângi că n-a venit lumea la lansarea cărţii tale, rişti să fii luat peste picior: “Dar ce, te crezi Cărtărescu?!” Să vezi atunci cum te dai de ceasul morţii pentru a convinge că eşti modest, că nu ţi-a trecut nicio clipă prin minte să te compari cu marii scriitori etc. Dacă însă nu spui nimic, poţi fi acuzat că te-ai ofticat şi că de asta nu vrei să comentezi, prefăcându-te că nu-ţi pasă de amărâta aia de lansare. Aşa cum ţi-am spus, este complicat de răspuns. Evident că am avut, intrând în librărie, un sentiment neplăcut. Noroc că au venit alături de mine câţiva oameni minunaţi care m-au făcut să trec repede peste momentul de tristeţe.

– De ce şi pentru cine scrii?

– N-o să încep şi eu cu povestea aia cu “scriu doar pentru mine”. “Atunci de ce publici?” e întrebarea de bun-simţ care distruge această fandoseală de intelectual afectat. Cioran, care se contrazice de foarte multe ori în opera sa (mie, însă, îmi place ambiguitatea asta a lui), se contrazice şi când, în nişte interviuri, răspunde în două feluri diferite la întrebarea pe care ai formulat-o şi tu. Într-un interviu spune: “scriu doar pentru mine, nu mă interesează cititorul”. În altul, însă, declară că scrie ştiind că textele sale sunt terapeutice, că pot vindeca oamenii. “Bine, dar într-un alt interviu spuneaţi că scrieţi doar pentru dumneavoastră”, îl taxează intervievatorul. “Daaa, la început scriu doar pentru mine, apoi îmi dau seama că scrisul meu îi poate vindeca pe oameni”. Evident, replicile nu sună chiar aşa, te rog să nu le iei ad litteram. Dar să răspund. Eu scriu pentru că i-am citit pe alţii şi am vrut să devin şi eu ca ei, adică scriitor. Îţi propun, aşadar, o viziune mai relaxată asupra profesiei de scriitor.

– Sigur că ai şi nişte modele în misiunea asta. Ai vrea să scrii ca vreo celebritate? Nu te timorează gândul că s-ar putea să nu atingi niciodată nivelul?

– Sunt foarte mulţi scriitori pe care îi preţuiesc foarte tare, dar nu simt nevoia de a-i copia. Am avut, desigur, şi eu perioade în care scrisul mi-a fost influenţat de unii scriitori, dar după ce m-am jucat un pic în maniera lor, mi-am văzut de drumul meu, luând, sunt sigur, cu mine câte ceva din ceea ce am învăţat practicând acel joc, lucruri care au îmbogăţit ADN-ul meu de scriitor, dar care nu l-au schimbat fundamental, nu l-au artificializat. Când îi citesc pe Ian McEwan, Julian Barnes, John Banville (cel din „Marea”), Jaime Bayly (cel din „Pe neaşteptate, un înger”), Graham Swift, Margaret Atwood, Jonathan Coe, Hanif Kureishi etc. nu mă gândesc cum să fac să scriu ca ei. Îi citesc cu mare plăcere, iar trăirile pe care aceşti autori mi le provoacă îşi pun într-o oarecare măsură amprenta asupra scrisului meu, aşa că scrisul meu cu siguranţă seamănă mai mult cu al lor, decât cu al unor autori care nu îmi plac, precum, dă-mi voie să fiu un pic răutăcios, Houellebecq sau Beigbeder.

“La Timişoara, nu există interes”

– Revenind la ce s-a întâmplat la Timişoara… Cine şi ce ar trebui să facă astfel încât un prozator debutant să nu se mai confrunte cu o astfel de situaţie?

– Discuţia e lungă, prea lungă pentru a putea fi purtată în cadrul acestui dialog, dar e clar că foarte important e felul în care este promovat evenimentul. Desigur, trebuie să se ţină cont de multe alte elemente. De exemplu, de spaţiul ales pentru eveniment, precum şi de data şi ora la care acesta va avea loc.

– Cine a gândit promovarea evenimentului? Te învinovăţeşti în vreun fel?

– Eu vorbeam despre lansările de carte în general, nu despre a mea, care chiar a fost bine promovată. Claudia Fitcoschi a făcut lucruri extraordinare pentru susţinerea romanului meu. Prin urmare, mă refer nu doar la ceea ce a făcut pentru lansarea de la Timişoara. Am dat foarte multe interviuri, au apărut ştiri la tv, cele două lansări pe care le-a avut până acum „supereroul” meu au fost intens anunţate… Aşa că n-aş vrea să vorbesc cu păcat. Editura care m-a publicat se ocupă cu adevărat de promovarea cărţii. La Bucureşti, lansarea a ieşit extraordinar, cafeneaua deloc mică a Librăriei Bastilia a fost plină, au fost prezenţi şi jurnalişti, totul, din punctul meu de vedere, a decurs minunat. La Timişoara, alta a fost problema. Acolo pur şi simplu nu există un interes real pentru astfel de evenimente. Şi n-o spun doar eu, ci şi mulţi dintre scriitorii timişoreni. Păcat, e un oraş care ar putea avea prim-planul în viaţa noastră culturală. În plus, în ziua lansării cărţii mele, ba chiar la aceeaşi oră, a avut loc, la o altă librărie, şi lansarea primului volum dintr-o ediţie Fundoianu, invitatul evenimentului fiind Mircea Martin. Mi-am zis, auzind acest lucru, că asta e explicaţia pentru prezenţa redusă a publicului la lansarea bietului „supererou”. Era firesc. Doar că am aflat că şi acolo au fost la fel de puţini oameni. O vină poate că au cei care se ocupă de librăria unde am lansat romanul, fiindcă ei ar fi trebuit să afle din timp dacă în aceeaşi zi mai e programat un eveniment concurent. Oricum, deşi a fost puţină lume, cred că lansarea nu a fost un eşec. Au participat la ea Robert Şerban, Radu Pavel Gheo, Alina Radu, Aleksandar Stoicovici, Lucian Ionică, Marius Ştefan Aldea, Bogdan Munteanu şi alţii, pe care nu-i cunosc. Iată că există şi avantaje atunci când o lansare de carte are dimensiuni reduse. Îi poţi aminti într-un interviu aproape pe toţi cei care au fost prezenţi. Ha, ha! Cât despre posibila mea vină, nu ştiu ce să-ţi spun. Ar trebui să fiu Dostoievski, fiindcă văd că nici măcar Fundoianu de eşti nu e suficient. Din păcate, n-o să fiu decât Măceşaru, asta e situaţia.

– Ce le transmiţi cititorilor care n-au pus încă ochii pe romanul tău?

– Le spun că “Superhero” este un roman pentru cei care se plictisesc citind, din literatura română contemporană, cărămizi “aproape capodopere”, scrise ca acum câteva decenii. “Superhero” nu e un roman scris pentru critici. “Superhero” e o carte pentru cei care ştiu sau mai ştiu ce înseamnă bucuria de a te lăsa dus, de a te lăsa furat de lectură, de a citi din pură voluptate, cu acea trăire nudă, adevărată, a cititorului inteligent, care citeşte doar de plăcere. Am construit romanul în aşa fel încât să se instaureze în cititor o stare paradoxală. Pe de-o parte, există frustrarea că fragmentele se succed cu mare rapiditate. Nici nu apucă bine cititorul să prindă gustul unei scene, că am şi trecut la alta. Nu fac digresiuni eseistice, las totul la nivel brut, arunc scenele în braţele cititorului şi îi spun (nu pe foaie, ci în mintea mea): „descurcă-te!”. Ştiu, ştiu, e foarte riscant, romanul poate părea astfel neînchegat, dar cred că spune, de fapt, exact cât trebuie să spună. De aş fi stors fiecare scenă, romanul s-ar fi îngreunat foarte mult, aş fi umplut vagoanele, dar trenul ar fi pierdut prea mult din viteză. Am vrut să scriu un fel de roman blitzkrieg (a nu se confunda cu minimalismul) şi cred că, în mare măsură, am reuşit. De aici vine ce-a de-a doua faţetă a stării pe care sper ca „Superhero” să i-o transmită cititorului: plăcerea lecturii. E lucrul esenţial pe care mi-l doresc de la acest prim roman. Şi se pare, judecând după reacţiile pe care le am până în prezent, că dorinţa mea se înfăptuieşte.

 

Ciprian Măceşaru s-a născut în 1976, la Câmpina. A publicat: Dialoguri în oglindă, interviuri (Editura Curtea Veche, 2007); Cântecul greierilor de sub calea ferată, poeme (Editura Curtea Veche, 2007); Focul din tâmplă, jurnal cultural (Editura Brumar, 2010); Poeme (Editura Brumar, 2010); Străzi interioare, poeme (Editura Brumar, 2011), Superhero, roman (Editura Cartea Românească, 2012). Prezent în antologia Cele mai frumoase poeme din 2010, selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu (Editura Tracus Arte, 2011). A publicat articole, interviuri, proză şi poezie în reviste precum: Litere, Arte & Idei, România literară, Cuvântul, aLtitudini, Poesis Internaţional, Şapte Seri, Accent Cultural, Mu (Spania), Orizont, Luceafărul de dimineaţă, Poesis. Este fondatorul şi directorul revistei Accent Cultural.

Interviu publicat pe www.oradetimis.ro

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *