Saramago, ultima răfuială cu Dumnezeu

  •  
  •  
  •  
  •  

După ce-l ucide pe Abel, Cain face un pact cu Dumnezeu. Sau mai degrabă Dumnezeu face un pact cu el, considerându-se vinovat că a permis crima. În urma pactului, singura pedeapsă a lui Cain este de a umbla pribeag prin lume. Iar pribegia aceasta se dovedeşte o călătorie în timp, Cain fiind purtat atât în viitor, cât şi în trecut. Nu doar asistă, ci participă la câteva momente esenţiale relatate în Biblie: provocarea lui Avraam de a-şi sacrifica fiul, construirea Turnului Babel, cucerirea Ierihonului, Sodoma şi Gomora, testarea lui Iov şi, în cele din urmă, construirea arcei lui Noe şi potopul. Poveştile sunt arhicunoscute, dar Saramago, incluzându-l în ele pe Cain, le spune altfel, cursul acţiunii fiind greu de prevăzut până la ultima pagină. În cazul lui Avraam, când acesta ridică mâna să-l ucidă pe Isaac, cel care-l opreşte este Cain, purtat de pribegie exact la locul sacrificiului. Abia apoi vine îngerul salvator, mesagerul lui Dumnezeu (sau dumnezeu, cum scrie, conform stilului său celebru, Saramago).

Prin gura lui Cain vorbeşte Saramago. Dumnezeu este ranchiunos, nedrept, nemilos, ezitant, imperfect, iar lumea sa este plină de hibe. Iată cum prezintă Saramago momentul în care arca lui Noe pleacă în aventura potopului:

“Dumnezeu n-a venit să asiste la plecarea navei. Era ocupat cu revizia sistemului hidraulic al planetei, verificând starea supapelor, mai strângând câte o piuliţă prinsă prost care lăsa să picure unde nu trebuia, testând diversele reţele locale de distribuţie, supraveghind presiunea manomentrelor, pe lângă o infinitate de alte mari şi mici treburi, fiecare mai importantă decât cea de dinainte şi pe care numai el, în calitate de creator, inginer şi administrator al mecanismelor universale, era capabil să le ducă la buna îndeplinire şi să le confirme cu sfântul lui ok. Să se distreze restul, el avea de lucru.”

Ultimul roman al portughezului (decedat în 2010) este ultima răfuială a scriitorului cu Dumnezeu. Întrebările lui Cain sunt nemulţumirile lui Saramago: ce fel de Dumnezeu e acela care, în episodul Sodoma şi Gomora, îi ucide şi pe copii pentru păcatele părinţilor?; ce fel de Dumnezeu se mânie şi nu mai pierde vremea ca să separe râul de neghină, ci judecă în grup?; de ce tot ce se întâmplă rău e pus în cârca diavolului – el nu există tot cu voia lui Dumnezeu? Sunt chestiuni care l-au preocupat mult pe Saramago din moment ce nu a lăsat moartea să-l surprindă fără a fi terminat cartea asta. Poate că acolo unde e acum, Saramago umblă aiurea, căutând, precum Cain din romanul său, un înţeles pe care Dumnezeu nu s-a priceput să i-l explice. Şi poate că Dumnezeu (sau dumnezeu) îi cere socoteală pentru răzvrătirea personajului Cain: „Cu timpul toate puţurile seacă, va veni şi vremea ta”.

Nu rataţi:

 José Saramago, „Cain”, Editura Polirom, 2012

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *