Ce face o femeie de 50 de ani părăsită de soţ

După vreo 30 de ani de căsnicie, Boris îi spune soţiei sale, Mia, că are nevoie de o pauză. Sigur, Pauza e tot o ea, mai bună (în sens tabloid) şi, implicit, mai tânără. Şocată, Mia ajunge-n spital, iar după externare se retrage în orăşelul natal, în care mama ei trăieşte (tot părăsită de soţ) într-un azil. Acolo, Mia le cunoaşte pe cele Cinci Lebede, colege de azil cu mama sa, dar şi pe elevele unui curs de poezie.

„Acum, ajunsă la menopauză, abandonată, frustrată şi uitată, nu mai aveam nimic. Mi-am pus capul pe birou, gândindu-mă cu amărăciune că nici măcar acesta nu-mi aparţinea, şi am plâns.”

Întâlnirile cu bătrânele de la azil şi cu adolescentele de la acel curs o provoacă pe Mia să-şi regândească poziţia faţă de Boris. Nu cumva este şi ea de vină pentru că el a căutat altceva, pentru că el s-a plictisit? În paralel, îşi notează în jurnal amintirile legate de creşterea sa sexuală, picante de-a dreptul:

„N-a fost greu Kant: Critica raţiunii practice a fost mult mai uşoară decât a celei pure, dar aveam douăzeci de ani şi practica era destul de dificilă, iar el s-a aplecat înspre mine, ca să vadă ce carte citesc. Răsuflarea lui caldă, barba lui foarte aproape. Profesorul B., în cămaşa lui albă, cu umărul la doi centimetri de-al meu. Am înţepenit pe de-a-ntregul. N-am zis nimic. Apoi el a citit cu o voce joasă, dar singurul cuvânt pe care mi-l amintesc este tutelă. L-a zis răspicat, punctând fiecare silabă, şi-al lui am fost. S-a terminat prost, cum se zice, indiferent cine o zice, dar ochii lui privindu-mă în timp ce mă dezbrăcam – nu, întâi bluza. Acum fusta. Încet… –, degetele lui lungi cutreierându-mi părul pubian, apoi retrăgându-se, sâcâindu-mă, zâmbind, provocându-mi disperarea… aceste plăceri imorale din bibliotecă, de după ora închiderii, pe acestea le tezaurizez în memorie.”

Cel mai mult cred că mi-a plăcut faptul că personajul Mia este foarte bine creionat ca oscilaţii, ca ton, ca trăiri. Mia este când amuzantă şi distrată, când meditativ-contemplativă, când prea serioasă, când pur şi simplu nebună. Cartea nu este doar pentru ele, ci şi pentru ei. Chiar dacă, teoretic, vara din titlu e fără bărbaţi, bărbaţii sunt peste tot, în mintea protagonistelor. Şi, până la urmă, e „doar” o vară fără bărbaţi, nu o viaţă fără ei.

Mai bună coperta originală decât cea de la Polirom. În plus, traducerea-i cam enervantă. Pe lângă numeroasele virgule lipsă (vina corecturii), iată un exemplu de traducere slabă:

„…ele au intrat în încăpere mai degrabă păşind ţanţoş decât mergând. Gaşca celor Patru, mi-am zis. Confortul, siguranţa, grupul.

Apoi mi-am zis discursul.

–         Nu există reguli, le-am zis.”

Siri Hustvedt, „O vară fără bărbaţi”, Editura Polirom, 2012

Citeşte şi:

0 comentarii la „Ce face o femeie de 50 de ani părăsită de soţ”

  1. cam aiurea faza cu traducerile pe langa. incep sa inteleg ca cel mai bine e sa citesti cartea in forma originala. problema devina daca stii (stiu) limba ceea suficient de bine cat sa ma bucur de lectura, nu sa ma chinui cu traducerea. pe traducatori nu-i verifica nimeni? nu sunt “penalizati” pentry greseli de bun-simt? ideea e ca nu protestez pentru o greseala ici-colo cat pentru ca sunt multe inadvertente jenante.

    1. @roberts
      Nici eu nu cred ca sunt cusurgiu… Totusi, sunt cazuri, ca si asta, in care n-ai cum sa nu te superi pe neatentia sau neprofesionalismul unora. Pana la urma, am dat bani pentru calitate, nu?

          1. @Roberts
            Stii cum e, poate gusturile noastre nu coincid. Daca n-o sa-ti placa, sa nu dai vina pe “postas”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *