Arbitrar după arbitru

Am început să citesc romanul acesta la puţin timp după ce Rusia spulbera Cehia în primul ei meci de la Campionatul European de fotbal 2012. Nu puţini se gândeau că, după forţa etalată în acea partidă, ruşii ar putea spera chiar şi la o finală de Euro. Au trecut câteva zile, iar lectura mea, prinsă în tot felul de „ambuteiaje”, s-a întins până când s-au hotărât calificatele din grupe. Ei bine, speranţele de după primul meci s-au scufundat: Rusia nici măcar nu a ajuns în sferturi.

În romanul fraţilor Presniakov, Rusia pierde finala Campionatului European din cauza unui arbitraj atât de prost încât patru prieteni – naratorul, Pepsi, Hot-Dog şi Nataşa – cad de acord că nu pot trăi fără răzbunare. Ori ei, ori arbitrul! „Beţi, înrăiţi, am început să acţionăm rapid, curat şi logic, ca într-o autentică operaţiune de luptă a spionilor. Mie mi-a plăcut teribil ideea, pe Hot-Dog nu l-a mai durut burta, Pepsi a început să vadă fără lentile, Nataşa a înflorit şi s-a făcut mai frumoasă. Gândul răzbunării ne-a făcut eroi nemuritori.”

Cu ajutorul internetului, cei patru află că arbitrul merge în concediu, în Antalia. Normal că se duc după el, fără însă a avea vreun plan. Viaţa lor, trăită de azi pe mâine, îşi extinde arbitrarul asupra hotărârii de a-l urmări pe arbitru. Jocul acesta de cuvinte, arbitru-arbitrar, nu este întâmplător, mai ales că, printr-o notă de subsol, ni se aminteşte că, în rusă, pentru a judeca şi a arbitra se foloseşte acelaşi verb. Tinerii caută să facă dreptate, nu doar în nume personal, ci şi în cel al naţiunii. În felul acesta, viaţa lor îşi găseşte un sens.

Pe cât de absurdă vă poate părea decizia lor, pe atât de firesc-în-absurd se leagă în continuare povestea, cei patru ajungând în Antalia, unde se cazează mai mult sau mai puţin întâmplător la acelaşi hotel cu arbitrul. Prima problemă: modul în care vor comite crima. Se hotărăsc să-l surprindă pe arbitru singur, la saună, şi să folosească pentru actul final un arc cu săgeţi. Şi cum credeţi că fac rost de un vârf de săgeată? Plătind pe cineva să topescă coroanele dinţilor lui Pepsi. Oricât de şocantă vi s-ar părea hotărârea, trebuie să vă avertizez că în stilul acesta este tot romanul, care pare croit după acelaşi tipar cu South Park şi Beavis and Butt-head.

Vă las să vedeţi singuri dacă naratorul, Pepsi, Hot-Dog şi Nataşa reuşesc să-şi ducă la îndeplinire planul. Aspiraţia lor se bucură de talentul scriitorilor ruşi Oleg şi Vladimir Presniakov, aflaţi la primul roman şi cunoscuţi mai ales pentru piesele lor de teatru. De altfel, se spune că sunt cei mai jucaţi dramaturgi ruşi peste hotare, după A.P. Cehov. Din dramaturgie, ei au împrumutat romanului replicile scurte şi la obiect, senzaţia că nu-ţi pierzi timpul citindu-i şi forţa imaginaţiei. „Ucide arbitrul!” se citeşte uşor, mult mai uşor decât poate Rusia să ajungă în finala unui Euro.

Fraţii Presniakov, „Ucide arbitrul!”, traducere de Fraţii Vakulovski, Editura Art, 2009

Publicat în “Observatorul militar” (20 iunie 2012)

0 thoughts on “Arbitrar după arbitru”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii