Din ţara cu un singur scriitor

Asta ar fi România, desigur. Iar singurul scriitor în viaţă din ţara asta ar fi Mircea Cărtărescu. Este concluzia – poate impropriu spus concluzie, pentru că părerea stătea în invitaţi şi înainte de după-amiaza asta – Clubului de proză al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. Am fost azi, la 17.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, pentru a-l vedea şi auzi pe Radu Aldulescu discutând „Despre ce NU VORBIM, atunci când vorbim de roman…”.

Cred că din vreo 20 de participanţi am fost singurul sub 40 de ani. Ăsta nu ştiu dacă este un lucru negativ sau pozitiv. Depinde din ce unghi priveşti viitorul literaturii române. Unii, scriitori, alţii, cunoscuţi, câţiva, întâmplător pe-acolo, din moment ce i-a luat somnul, la propriu, în timpul lecturii lui Radu din romanul la care lucrează (parte a unei dorite trilogii începute cu “Îngerul încălecat”). Lectura, deloc soporifică. Chiar mi-a plăcut fragmentul, scris în stilul inconfundabil Aldulescu. Vorba aia: nici nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu-l citiţi pe Radu Aldulescu.

După lectură, au urmat întrebările, care contează mai puţin decât răspunsurile:

„Mi-am dat seama că sunt romancier când am început să scriu primul roman. Dacă m-am îndoit? Sigur… La fiecare carte scrisă, mă îndoiesc. Face parte din recuzita meseriei”;

„Toate romanele mele m-au mulţumit sufleteşte. De aia le-am şi scris, ca să fiu eu mulţumit. Dacă i-am mulţumit şi pe alţii, cu atât mai bine”;

„Deocamdată, n-am nicio carte tradusă. Probabil, la anul, Amantul Colivăresei, publicat la noi acum 20 de ani, va apărea în Franţa. Va urma Italia…”;

„Sunt nemulţumit de locul pe care-l ocupă literatura română în Europa. Dintre ţările foste comuniste, suntem pe ultimul loc”;

„Eu n-am făcut parte din nicio filieră de promovare a literaturii române. Nu fac parte nici din familia ICR, nici din familia USR…”;

„Public romane de 17-18 ani şi încă nu am fost tradus… Nu mi-a mers cum aş fi vrut şi cum ar fi fost normal”…

De aici, discuţia s-a concentrat pe modul în care trebuie să arate sistemul de promovare a scriitorilor români. „Vă dau un exemplu simplu”, a spus Radu Aldulescu. „Mircea Cărtărescu. Te duci la metrou şi vezi un poster cu el, mare cât camera asta…” Aproape fiecare din sală a ajuns să-şi spună părerea despre Cărtărescu. Unul s-a lăsat de „Orbitor” după ce a citit „Aripa stângă”. Altul a remarcat isteţimea lui Cărtărescu de a publica „De ce iubim femeile” şi a constatat că după publicarea acelui volum „comercial”, vânzările au mers din bine în foarte bine. „Pe de altă parte, domnule, Cărtărescu are şi avantajul unui nume care-ţi rămâne uşor în minte”, a menţionat acelaşi domn. Altcineva, susţinut de Radu Aldulescu, l-a alăturat pe Cărtărescu lui Marin Sorescu. Ambii, se pare, călătorind în străinătate aveau/au obiceiul de a se recomanda drept sunt singurii scriitori din ţărişoara asta.

Şi dă-i şi luptă, neicuşorule, pe spinarea bietului Mircea Cărtărescu. Altfel, nu prea ştiu „despre ce NU VORBIM, atunci când vorbim de roman…”, că am plecat în plină dezbatere. Poate că vorbim despre Mircea Cărtărescu. Vorba lui Radu Aldulescu: „Inclusiv noi îl promovăm acum pe Cărtărescu vorbind despre el”.

Citeşte şi:

0 thoughts on “Din ţara cu un singur scriitor”

  • frustrații care în loc să scrie mai bine decât cărtărescu, îl plimbă prin gură de colo-colo. nu cred că dacă ar fi cu adevărat buni, n-ar fi băgați în seamă.
    nu înșeleg de ce te duci pe-acolo… timp pierdut. mai bine ai citi ceva.

  • @dragos c
    Radu Aldulescu e un scriitor foarte bun. De asta il citesc si-l urmaresc. Despre frustrari… Nu ti se pare ciudat ca “Amantul Colivaresei” e tradus abia in 2013, dupa vreo 17 ani de la prima editie? Chiar e o carte mai buna decat multe “instrainate” de-ale noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii