Amuzant, melancolic, emoţionant… Capote

Parcă pe hyperliteratura.ro am citit despre Truman Capote că obişnuia să scrie primul draft cu creionul, după care, tot cu creionul, refăcea draftul de două ori. Abia la a treia sau a patra scriere, se aşeza la maşina de scris. Şi-apoi, din aceeaşi sursă, am aflat despre pasiunea lui Capote pentru dans… Şi tot el a recunoscut la un moment dat că şi-a dorit să ajungă scriitor bogat şi celebru.

Părinţii săi au divorţat când avea patru ani, iar el, născut în New Orleans, a ajuns să-şi petreacă prima parte a vieţii alături de nişte mătuşi din sudul SUA şi mai ales de o verişoară, Sook Faulk, pe care o portretizează în câteva proze scurte, cele care poartă o puternică amprentă autobiografică („O amintire de Crăciun” şi „Oaspetele de Ziua Recunoştinţei”). Nu ştiam mare lucru despre viaţa lui Capote (nume „împrumutat” de la tatăl vitreg), dar chiar înainte de a mă documenta cu privire la el, am simţit, din lectura integralei prozei scurte, că scrierile îl reflectă ca o oglindă. Sunt elemente comune, amintiri de-ale personajelor, care se cer lipite de un trunchi comun, iar trunchiul acesta nu are cum să fie decât scriitorul. Citind, m-am bucurat să descopăr un scriitor deopotrivă amuzant, hipersensibil şi atent la detaliile care fac din nimic o poveste. Sigur că nu despre nimic este vorba în prozele lui scurte (20 la număr), cât despre momente sau persoane care pot să ne schimbe viaţa, despre obsesii şi cheiţe care pot să ne-nchidă sau să ne deschidă mintea.

„Închise brusc ochii şi avu impresia că urcă din adâncul mării, ca un pescar de perle ce se întoarce la suprafaţă dintr-un abis verde şi opac. În ceasurile de spaimă sau de imensă disperare există clipe când mintea aşteaptă un fel de revelaţie, când un fir de linişte se deapănă peste gânduri. O senzaţie asemănătoare somnului sau unei transe. În acest răgaz de linişte, devii conştient de forţa de care dispune raţiunea calmă.” (din „Miriam”)

Mă aşteptam să găsesc mai mult de 20 de proze scurte în această integrală. John Cheever, pe care l-a publicat tot Polirom, a scris cel puţin de trei ori mai multe … Dar aşa cum am spus, prozele astea au reşit să mi-l prezinte pe Capote cum nu cred că ar fi reuşit vreunul din romanele lui. M-a amuzat teribil povestirea în care Preacher, unul dintre puţinii protagonişti masculini din acest volum, îl aşteaptă pe Iisus şi chiar are impresia că acesta vine în casa lui, în persoana unui vecin. M-a întristat o altă povestire, clar autobiografică, în care un băieţel îşi surprinde tatăl aşezându-i cadouri sub bradul de Crăciun. Şi m-a fascinat proza din care am extras fragmentul anterior, în care o doamnă primeşte vizitele unei fetiţe, la ore ciudate şi fără vreun scop anume, fetiţă care lasă impresia că nu este altceva decât un alter ego de-al doamnei, o proiecţie în timp menită să evidenţieze, cred eu, trecerea anilor ca scurgerea unui fluviu înţesat de probleme de conştiinţă.

Truman Capote, „Integrala prozei scurte”, Editura Polirom, 2012

Citeşte şi:

0 comentarii la „Amuzant, melancolic, emoţionant… Capote”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *