Copilul transformat în peşte – despre “Vaporul alb” de Cinghiz Aitmatov

De pe o înălţime vecină ocolului silvic, băieţelul (fără nume menţionat, dar în vârstă de 7-8 ani) caută prin binoclu apa magică a lacului Issîl-Kul, pe care, din când în când, zăreşte un vapor alb. În acel vapor, bănuieşte că se află tatăl său… Băieţelul tânjeşte după dragostea părinţilor, iar singurul care încearcă să-i compenseze pierderea este bunicul său, Momun, „un om de-a dreptul fericit”.

„Mulţi oameni mor nu atât din pricina bolilor cât mai ales din pricina veşnicei, nepotolitei, mistuitoarei patimi de a părea mai mult decât ceea ce sunt.”

Momun e diferit, pentru că nu trăieşte după patimi, ci după credinţa strămoşească a pământului natal. Momun este pus în opoziţie cu Orozkul, ginerele său, care-şi bate soţia din cauză că aceasta nu poate avea copii. Orozkul este omul nou din acest roman, cel care are în grijă ocolul silvic şi se descurcă uzitând de manevrele atât de bine întipărite în perioada comunistă. El dă buşteni contra unor diverse servicii şi este un fel de lider pentru cei care locuiesc în casele ocolului silvic. Conflictul dintre Orozkul şi Momun atinge apogeul când bătrânul îl lasă singur pe ginerele său, în mijlocul transportului unui buştean, pentru că trebuia să ajungă la şcoală să-şi ia acasă nepotul. Orozkul nu înţelege sensul şcolii, îşi alungă de-acasă soţia şi se îmbată ori de câte ori are ocazia.

Pe acest fond, băieţelul visează să se transforme în peşte. Kafka sau Marquez? „El visa să se prefacă în peştişor, astfel încât să aibă corp, coadă, aripioare şi solzi cum au peştii, numai capul să-i rămână la fel: mare şi rotund pe gâtul subţire, cu urechile clăpăuge şi cu nasul zgâriat. Şi ochii tot aşa cum erau. Desigur, nu chiar aşa, ci să poată vedea cum văd peştii.” Odată transformat, el ar urma să ajungă înot până la vaporul de pe lacul Issîl-Kul ca să-şi întâlnească tatăl. Reuşeşte sau nu?

Parabolă a fugii din comunism, visul băieţelului se împlineşte cu realitatea dură a ocolului silvic şi a iernilor sovietice. De asemenea, povestea câştigă în fantastic prin mitul Maicii Cerboaia cea Cernută, personaj care se pare că stă la originea neamului din care fac parte locuitorii ocolului. Şi totul poartă o aură de înţelepciune populară, redată simplu, fără preţiozităţi, de un scriitor cu har extraordinar. Am fost uimit să constat că, pe net, sunt recomandate multe alte titluri de Cinghiz Aitmatov, deşi eu abia acum îl descopăr, prin acest „Vapor alb” extraordinar. Îl recomand cu mare plăcere.

…bunicul mai zice că din şapte oameni unul poate fi proroc. Prorocul e un om foarte bun şi înţelept. Şi cine îi dă bineţe strângându-i mâna va fi fericit toată viaţa. Eu îi zic: „Dacă-i aşa, de ce prorocul ăsta nu spune că-i proroc? Atunci i-am da cu toţii bineţe şi i-am întinde mâna.” Bunicul râde: „Aici e aici, zice el, că nici prorocul însuşi nu ştie că e proroc. El e un om simplu. Numai tâlharul ştie despre el că-i tâlhar”.

Cinghiz Aitmatov, „Vaporul alb”, Editura Albatros, 1972 

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *