Ouch!

207 pagini are varianta din colecţia „Top10+” a volumului „Tinereţile lui Daniel Abagiu”. Dintre acestea, 12 sunt pentru prefaţa semnată de Mircea Cărtărescu, care-şi aminteşte de Cezar Paul-Bădescu, acel tânăr care domina, „ca un Ceahlău cu fruntea-n nouri”, sala în care aveau loc seminariile grupei pe care a preluat-o autorul „Orbitorului” în 1990, la Facultatea de Litere.

Daniel Abagiu este Cezar Paul-Bădescu. Sau invers. Autorul recunoaşte: „Este evident faptul că Dănuţ sunt eu însumi”. „Când scriam Poveste de la ţară, am auzit la radio fantasticul nume Daniel Abagiu şi m-a distrat sugestia masturbatorie care se potrivea ca o mănuşă la întâmplarea povestită.” Cartea este o colecţie de amintiri din perioada comunistă, cu fumători în toaleta şcolii, cu masturbări şi beţii acasă la colegi, dar şi cu fragmente splendide de proză, precum visul unui copil, care-n urma unei discuţii cu tatăl lui, se vede transformat în peşte şi pescuit (ce plăcută supriză în succesiunea lecturilor, după ce am citit „Vaporul alb”, de Aitmatov)…

CPB povesteşte cu naturaleţe, parcă fără să realizeze cât de des se pune singur în posturi ruşinoase. „Cu toate că beam foarte mult, niciodată nu m-am îmbătat încât să mi se rupă filmul – adevărata beţie, de fapt. Am dat la boboci însă, o singură dată, pe gresia de la toaleta de serviciu a lui Preotu’. Săracu’ băiat: ştergea şi înjura. Şi, cum toaleta de serviciu nu avea aerisire, a trebuit să prăpădească aproape o jumătate de flacon din Bac-ul lui unguresc să se ducă mirosul. Îmi pare şi-acum rău că i-am făcut una ca asta, mai ales că am fost singurul care am decartat la el acasă, în toată istoria băutelor noastre”.

Textele nu fac o carte memorabilă, ci doar o lectură plăcută, din care cred că o să rămân doar cu textul din final, despre care de altfel Cărtărescu a spus că parcă nici nu l-ar fi scris CPB. „Călărirea în zori” povesteşte zborul unui penis care-şi părăseşte subit proprietarul 🙁 : „Simţi o arsură puternică, de parcă barosul se transformase într-un fier înroşit şi i se îndesa în pântece. Îl trezi un urlet neomenesc. Era al lui. Deasupra, încălecată pe el, nevastă-sa plină de sânge şi cu un brici în mână. Îi flutură, trimfătoare, o bucată de carne prin faţa ochilor şi apoi o aruncă peste umăr, pe geamul deschis.” Ouch!

„…am realizat că literatura, mai degrabă decât iubiri, naşte orgolii. Şi că, oricum, e un spaţiu al individualismului.”

Cezar Paul-Bădescu, „Tinereţile lui Daniel Abagiu”, Polirom, 2012

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinut protejat împotriva copierii