„Generation P” de Viktor Pelevin

  •  
  •  
  •  
  •  

Se spune că ruşii au ales Pepsi în loc de Coca Cola. Numai că generaţia care a făcut acea alegere (generaţia P) este nevoită să se adapteze atunci când ţara trece de la comunism la capitalism, iar adaptarea aceasta ajunge şi la cetăţeanul Vavilen Tatarski, absolvent al Facultăţii de Litere, care intră în industria de publicitate. Tatarski ajunge să lucreze cu firmele cele mai importante şi, datorită talentului în redactarea sloganurilor, are o ascensiune fulminantă care-i oferă posibilitatea de a vedea cum se construieşte imaginea publică a personalităţilor vremii. El află că tot ce se transmite la televizor este de fapt creaţia unor profesionişti şi că există departamente care se ocupă cu înscenările şi cu dezvoltarea de scenarii bazate pe realitate. Nimic nu pare schimbat faţă de comunism. S-a produs doar o înlocuire de simboluri: Cola în loc de secera şi ciocanul. Practic, terenul pe care se mişcă oamenii din publicitate este plin de pepite care trebuie descoperite. Fiecare simbol occidental trebuie adaptat la specificul rusesc. Asta e treaba lui Tatarski, de care el se achită foarte bine, mai ales când îşi alimentează imaginaţia cu droguri. Universul pe care-l construieşte Pelevin este suprarealist, iar Tatarski duce o viaţă dublă, ajutat de vodcă şi stupefiante.

Am digerat greu foarte multe pagini din cartea asta, pe care numai eu ştiu cum am dus-o la capăt. Cum să înţelegi ce e de neînţeles, lucruri care nu se leagă pentru că sunt gândite de un drogat? Am rămas totuşi cu nişte imagini drăguţe create de Tatarski. Cu felul în care ruşii cred că sunt priviţi de occidentali:

„…ăia nu ne consideră oameni, parcă am fi toţi nişte rahaţi, nişte animale. Adică, sigur, dacă iei un etaj întreg la vreun Hilton, atunci stau toţi la coadă să ţi-o sugă. Dar dacă te nimereşti la vreun bufet sau la vreo întrunire, vorbesc cu tine de parc-ar vorbi cu o maimuţă.”

„…ăştia cred că noi suntem nuli cultural! Parc-am fi nişte sălbatici din Africa, înţelegi? Nu suntem decât nişte animale cu bani. Nişte porci sau nişte vite. Dar noi suntem Rusia! Ţi-e frică şi să te gândeşti! O ţară măreaţă!”

Dar şi cu un fragment care ne-ar putea ajuta să nu ne mai uităm atât de mult la televizor.

„Există trei metode budiste de a te uita la televizor. În esenţă, este una şi aceeaşi metodă, dar în stadii diferite de instruire ea arată diferit. Mai întâi te uiţi cu sonorul oprit. Cam o jumătate de oră pe zi, la emisiunile preferate. Când ţi se pare că la televizor se spune ceva important şi interesant, conştientizezi instantaneu acest gând şi-l neutralizezi. La început o să cedezi şi o să dai drumul la sonor, dar treptat te obişnuieşti. Important e să nu te simţi vinovat când nu reuşeşti. I se întâmplă oricui la început, chiar şi unui lama. Apoi începi să te uiţi la televizor cu sonorul pornit, dar fără imagine. Şi, în sfârşit, începi să te uiţi la televizorul stins. Aceasta este, de fapt, tehnica principală; primele două sunt pregătitoare. Te uiţi la toate programele de ştiri, dar nu aprinzi televizorul. Foarte important este pentru aceasta să stai cu spatele drept, iar mâinile cel mai bine e să le aşezi pe abdomen – palma dreaptă jos, palma stângă deasupra. Asta pentru bărbaţi; pentru femei e invers. Şi să nu fii distras nicio secundă. Dacă te uiţi aşa la televizor de zece ori la rând măcar o oră pe zi, poţi înţelege natura televiziunii.”

N-aş recomanda cartea pentru că nu mi s-a părut o lectură agreabilă. Am vrut s-o termin cât mai repede şi să citesc într-adevăr ceva logic, fără ameţeli şi chestii scrise la beţie. Aflu că s-a făcut şi un film după ea. Să fie primit! Dar n-am chef nici de film. Iar cartea va strânge praf în bibliotecă.

Viktor Pelevin, „Generation P”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *