Simon Toyne: “Raiul mi se pare plictisitor”

  •  
  •  
  •  
  •  

Iubesc întâlnirile cu scriitori. De asta, chiar dacă în urmă cu două zile nu citisem nimic de Simon Toyne (ieri am mai lucrat la situaţia asta şi am avansat cu lectura la „Sanctus”), am aşteptat cu emoţie să-l cunosc, aseară, la o cafea oferită jurnaliştilor şi bloggerilor de prietenii de la Editura ALL.

Am fost curios să aflu de la Simon dacă România i-ar putea fi sursă de inspiraţie pentru un roman viitor, ţinând cont de faptul că – mă veţi urî pentru exemplul ăsta – Coelho a fost la noi şi a pus imediat într-o carte ceva cu specific românesc. De asemenea, i-am amintit de Philip O Ceallaigh (al cărui nume i s-a părut vag cunoscut), irlandez care trăieşte şi scrie la noi de ceva vreme. Ei bine, Simon a spus că România ar fi o sursă extraordinară de inspiraţie, dar cartea pe care ar scri-o ar trebui să privească ţara din punctul de vedere al unui personaj care vine din exterior. Personajul, străin de locurile noastre, ar fi curios să afle mai multe, iar curiozitatea lui ar putea fi transferată uşor către cititori. Pe de altă parte, a adăugat că i s-a propus să stea o lună la noi, lună în care să viziteze mult mai mult decât are prilejul în două-trei zile, cum a făcut anul trecut şi anul ăsta, şi să se familiarizeze cu locul. „Aveţi o ţară minunată, iar dacă aş fi român aş încerca să scriu cărţi citibile oriunde.”

Din multe răspunsuri pe care le-a dat în seara asta, am înţeles că Toyne este un autor care ia în calcul aşteptările cititorilor şi dorinţa pieţei. Nu e genul care scrie ca să-şi vindece nu ştiu ce boli ale sufletului sau ca să-şi pună amintirile în ordine.: „Când scriu, mă imaginez drept cititor şi vreau să mă surprindă ceea ce urmează să citesc.”; „Oamenii care citesc sunt suficient de deştepţi ca să-şi dea seama când anume e vorba de ficţiune şi când e realitate într-o carte”; „Ca scriitor, trebuie să inventez lucruri. De fapt, nu fac altceva decât să vă vând minciuni.”

Când începi un roman, trebuie să-ţi placă foarte mult ideea de la care pleci. Altfel, anul respectiv sau timpul pe care-l dedici scrisului o să fie un chin.

Simon a dezvăluit cum e o zi obişnuită pentru el, tatăl a trei copii. Se trezeşte, îşi duce copiii la şcoală (cei doi mai mari, băieţi, pentru că are şi o fetiţă care încă practică mersul de-a buşilea), plimbă câinele, iar pe la 10 se aşează la birou. Până la 15, când se întorc băieţii, scrie. Şi-a stabilit norma de 1000 de cuvinte pe zi, adică patru pagini. O normă care, spune el, îl asigură că a făcut un pas înainte în poveste. În felul ăsta, are draftul romanului în patru luni, iar în şapte luni cartea e cam gata. Nu îi este uşor să păstreze ritmul într-o casă cu trei copii şi recunoaşte că, uneori, discută cu soţia despre cât de bine le era cu unul singur. „În plus, un câine mare e ca un copil… Piese de lego peste tot, ai grijă să acoperi prizele, să ridici lucrurile ca să nu le înghită careva etc.”) Simon a povestit amuzat despre atmosfera de acasă, lăsând de înţeles că e fericit cu familia lui, mai ales că şi soţia lui scrie, deocamdată despre design interior, dar se pare că există un plan ca şi ea să scrie thrillere.

Raiul mi se pare plictisitor. For ever? Sounds terrible!

Cât despre acţiunea din trilogia sa, din ce am citit până acum, mă duce cu gândul la Dan Brown prin misterele cu esenţă religioasă (deocamdată, am înţeles că e vorba de nişte călugări care păzesc un secret de care depinde soarta omenirii, acelaşi Graal de care, de câţiva ani, s-au îndrăgostit mai mulţi scriitori). Simon a dezvăluit că, iniţial, ca autor necunoscut, fără o comandă fermă pentru o carte şi fără agent literar, a scris prima parte („Sanctus”) ca un roman independent. Pe parcursul scrierii, a avut tot felul de idei care nu se integrau bine în acţiunea acelui roman, aşa că le-a pus într-un alt fişier şi le-a folosit, în a doua şi a treia parte… Interesant este că a avut creionată ideea pentru al treilea volum (pe care-l predă editurii „mamă” vinerea viitoare) înainte de a se apuca de al doilea. El a spus că îi este foarte folositor outline-ul romanului, pentru că, pe la jumătatea draftului, se rătăceşte şi de aceea se întoarce la outline, folosindu-l ca pe un fel de hartă care-i aminteşte unde e în poveste. Altfel, a mai vorbit despre religie („totul se bazează pe interpretarea diferită a unor texte sacre”; „respect credinţele altora; e bine să crezi în ceva”) şi despre bloggeri („ce faceţi voi e foarte valoros; sunteţi formatori de opinie”).

Simon Toyne
s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător. A produs documentarul „100 Greatest Films“, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii – de la BAFTA, la „Best Makeover Show“, acordat de Good Homes. “Sanctus” (2011; Editura ALLFA, 2011) este primul lui roman, parte a unei trilogii, din care Simon lansează azi, 23 noiembrie, ora 18.00, la Gaudeamus (standul Editurii ALL), volumul doi, “Cheia”.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Simon Toyne: “Raiul mi se pare plictisitor””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *