Unui prieten debutant

Te-ai îndrăgostit de cărţi înainte de a şti că ele sunt scrise de cineva. Ai citit pentru că ţi-a plăcut, şi aventuri, şi dragoste, şi prostie, şi filozofeală. Prea miroseau paginile mai bine decât orice parfum şi prea erau literele alea aşa de bine aşezate, mai bine decât casetele valorice într-o bancă elveţiană.

În timp, ai început să compari, să vezi că unele cărţi te atrăgeau mai mult decât altele şi că, în definitiv, pe unele ţi-ai fi dorit să le scrii chiar tu. Ei da, lucrul ăsta ar fi fost fantastic. Tu, în spatele „Muntelui vrăjit”. Tu, mintea care a împletit „veacul de singurătate”… Şi ai început să scrii. Timid, că-ţi era şi jenă să-ţi dai seama ce faci. Ce prost sunau paginile tale pe lângă cele din bibliotecă! Şi tu făceai greşeli, şi tu nu voiai să le spui celor din jur că scrii, să nu te ia de fraier, că-n loc să faci ceva util stai cu capul în nori. Şi ai ezitat. Ai avut zile în care nu-i vedeai rostul. Oricum n-o să fiu vreo celebritate, ţi-ai spus. Dar ai continuat.

N-ai ajuns celebru, asta e clar. Dac-ai fi fost, nu ţi-aş mai fi scris. Nu ţi-aş fi scris pentru c-aş fi ştiu că n-ai fi avut timp de mine. Dar nu eşti. Abia ai debutat. Deci ai şanse să ajungi. Ai debutat.

Ai debutat cu un volum de proză scurtă după ce ani la rând ai participat la concursuri literare prin tot felul de localităţi, mai mici mai mari. Ai concurat cu unii mai buni sau mai slabi, unii mai mult sau mai puţin talentaţi. Ai şi câştigat câte ceva, o diplomă aici, nişte bani dincolo, un buchet de flori şi altele pe care nu le-ai uitat. Nu ai cum să le uiţi pentru că fiecare premiu te-a lăsat să înţelegi că poveştile tale au fost spuse mai bine decât ale multora, lucru care te-a ambiţionat. Dincolo de orice sfat, premiile acelea ţi-au umflat pânzele şi ţi-au dat curaj. Ele te-au adus în faţa debutului.

Te-am văzut emoţionat, privind în jos. Sunt convins că ai remarcat faptul că în audienţă eram numai noi, cunoscuţii tăi, mâna de oameni care ştiam că scrii. I-ai lăsat pe invitaţii tăi să vorbească, te-au lăudat, ai vorbit tu, ai mulţumit, şi totul s-a terminat. A fost mai scurt decât „da”-ul de la nuntă. Masa şi dansul? La un viitor „Augustin Frăţilă”? Glumesc… 🙂

Îţi scriu pentru că mi-a plăcut foarte mult un fragment din micul tău discurs. Ai spus că, deşi eşti convins că scrierile tale vor primi şi critici negative, vei continua să scrii pentru că motivaţia de a scrie se găseşte în interiorul tău, iar scrisul te ajută să ai grijă de sufletul tău. Pentru că te cunosc, ştiu că aşa e şi că afirmaţia ta nu e nici pe departe patetică. Scrisul, în ce te priveşte, este terapeutic. Cititul, la fel.

Ţi-am citit cartea. Nu mi-a plăcut chiar totul, dar au fost pagini care mi-au atras atenţia. Pentru un scriitor debutant, a afla că un cititor a gustat chiar şi numai câteva pagini din cartea ta proaspătă trebuie să însemne enorm. De aceea, cred că e important să iei din ce spune fiecare numai ce crezi că-ţi ajută. Dacă sunt critici, încearcă să le înţelegi justificarea, atunci când ea există. Dacă nu există justificare, aceea nu e critică.

În rest, îţi doresc inspiraţie. Sunt primul care doreşte să citească următoarea ta carte. 🙂

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *