„Femeia de ciocolată”, de Gib Mihăescu

  •  
  •  
  •  
  •  

tn1_9_mihaescu_iubiri_finalÎn anul în care îi apărea „Rusoaica” (1933), Gib Mihăescu scotea şi „Femeia de ciocolată”, un microroman despre obsesie. Mihăescu se afla în ultimii trei ani de viaţă şi urma să mai publice „Zilele şi nopţile unui student întârziat” (1934), dar şi, în anul morţii, 1935, „Donna Alba”.

„Femeia de ciocolată” are, în varianta ALLFA, 100 de pagini, dar farmecă prin intensitate. Negrişor o iubeşte pe domnişoara Eleonora, dar nu e capabil să-şi exprime sentimentul şi trăieşte cu tristeţea neîmpărtăşirii. Îl ucide, în minte, pe rivalul său, Modreanu, dar când acesta reapare, chipurile, ca stafie, Negrişor revine la tentaţia de la începutul romanului, aceea de a se sinucide aruncându-se de la fereastra iubirii sale.

Gib Mihăescu mi s-a părut magistral cu privire la modul în care a reuşit să lase deschisă o portiţă cu privire la această posibilă sinucidere: când, tulburat de emoţie, Negrişor cedează şi îşi lasă corpul peste marginea ferestrei, piciorul îi rămâne legat de sfoara draperiei. Modreanu îl salvează şi-l dezleagă, iar gestul eroic al lui Negrişor este interpretat doar ca o scenă menită să provoace zâmbetul. Vezi Doamne, Negrişor ar fi ştiut că piciorul i se va înţepeni şi a vrut numai să-i distreze. Sau poate Modreanu a fost cel care a intuit gestul şi i-a legat sfoara tocmai pentru a preîntâmpina un accident… Cert este că Negrişor se simte ridicol după încercarea eşuată de sinucidere şi înghite ridicolul acesta amar şi după ce Modreanu moare „pe bune”, iar domnişoara Eleonora îi dă de înţeles că încă mai interpretează gestul „sinucigaş” drept o formă de a impresiona şi a distra.

Totuşi, povestea, tristă pe cele mai multe pagini, se termină surprinzător de bine: „buzele ei se strânseră într-ale lui, infinit de aproape, ca două puişoare de înaripata lor mamă”. Iar Negrişor gustă, în sfârşit, din carnea „ca de ciocolată” (datorită culorii tenului) a domnişoarei Eleonora.

imagesGib Mihăescu, „Femeia de ciocolată”, Editura ALLFA, 2012

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *