„Facultatea lucrurilor de prisos”, de Iuri Dombrovski

  •  
  •  
  •  
  •  

tn1_facultatea_lucrurilor_de_prisosUn roman greu, cu titlu excelent ales, o carte foarte valoroasă, de pus pe acelaşi raft cu „Arhipelagul Gulag”, al lui Soljeniţîn, şi cu „Cevengur” (Platonov).

Iuri Dombrovski a fost închis de vreo patru ori în lagărele sovietice, iar personajele pe care le-a inventat în acest roman nu fac decât să povestească experienţa din interior a autorului, din interiorul în care „moartea e de genul masculin, are prenume şi patronimic, ca un brigadier”.

Zîbin, un „conservator” de muzeu, este arestat din cauza presupusei implicări în dispariţia unei anumite cantităţi de aur. Este anchetat, iar metodele de anchetă, de la întrebările politicoase până la carceră, sunt prezentate în detaliu. De asemenea, Dombrovski insistă şi pe comportamentul cunoscuţilor lui Zîbin, pentru că ancheta nu se limitează la „stoarcerea” celui cercetat, ci se extinde, uneori în mod ridicol, asupra tuturor celor care-l cunosc pe acesta. Interesant este că, aşa cum am văzut recent şi la Lucian Dan Teodorovici, nici anchetatorii nu sunt trataţi cu indiferenţă de scriitor. Unul dintre ei, Neumann (ce chestie!, l-am tot asociat cu Newman din Seinfled, deşi se aseamănă numai ca nume), ajunge să se-ntrebe: „Dar eu oare cred în ceva? Şi uite, şi mie mi-a venit sfârşitul, şi cu ce am rămas? Doar nici „Doamne, Doamne” nu am cui să-i strig!”.

Trist la acest roman este că nici ieşirea din lagăr nu înseamnă o cale sigură spre libertate. După eliberare, Zîbin se aşează pe o bancă din parc. Lângă el, precum tâlharii pe cruce lângă Iisus, informatorul şi anchetatorul.

Spre finalul romanului, aurul de a cărui lipsă este învinuit Zîbin, este descoperit, astfel că toată ancheta apare drept un lucru de prisos, asemenea atâtor altora. Dacă vi se pare că v-am dezvăluit deznodământul şi nu mai are niciun rost să citiţi cartea, vă înşelaţi. Romanul merită, măcar pentru figurile de stil, dacă nu pentru radiografierea pe multiple paliere a absurdităţilor din spaţiul sovietic stalinist. Un brigadier este comparat cu „un gândac mare de bălegar”, limba oficială este apreciată „precisă, impersonală, liturgică, închisă la toţi nasturii”, iar despre Iisus aflăm că n-ar avea nicio şansă ca şef de resurse umane nici astăzi, aşa cum n-ar fi avut nici în vremea lui Stalin: „El (Hristos) era departe de tehnica noastră de selecţie a cadrelor… Petru s-a dezis, Toma s-a îndoit, iar Iuda a trădat. Trei din doisprezece! Douăzeci şi cinci la sută ratare. Orice şef de cadre ar fi zburat dacă ar fi făcut o asemenea alegere. Fără dreptul de a mai avea vreo funcţie”.

Nu citiţi romanul în drum spre serviciu, nu veţi înţelege nimic. Luaţi-vă două zile de concediu şi izolaţi-vă de orice. Veţi fi transformaţi.

Iuri Dombrovski, „Facultatea lucrurilor de prisos”, Editura ALLFA, 2012

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Facultatea lucrurilor de prisos”, de Iuri Dombrovski”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *