Doi de l şi-un dublu v

Aurora Liiceanu
Aurora Liiceanu

N-aş fi scris din nou despre Aurora Liiceanu dacă n-aş fi trăit, în plină dimineaţă, în plină criză de început de săptămână, dezamăgirea. Prietenul care mi-a trimis fotografiile de la lansarea ultimului volum al doamnei Liiceanu (ce bine că doamnă se scrie cu d mic) mi-a povestit ce i s-a întâmplat la evenimentul de la Librăria Bastilia. „Am cumpărat cartea şi am mers să-i cer autograf. Ştii că nu sunt adeptul autografelor, dar pentru tine… M-am gândit că, dacă o să-mi ceri cartea, o să vrei să-i vezi caligrafia (ce prieten, nu?). Când am ajuns în faţă, m-a întrebat numele. I-am spus numele mic. Domnule, aşa se poate numi şi un şofer de taxi. Care este numele dumneavoastră?  Voia numele de familie…” Prietenul, dezamăgit, i l-a spus, deşi n-a înţeles nici azi, la trei zile distanţă, de ce prenumele nu a fost în regulă pentru autograf. Şi, mai ales, legătura cu şoferul de taxi.

N-aş fi scris pe subiectul acesta, dar Aurora Liiceanu m-a dezamăgit. Las deoparte faptul că, în cazul prietenului meu, după ce a cerut numele de familie, doamna Liiceanu a greşit scriind cu î din a, în loc de î din i, cum ar fi fost corect. Mă întreb însă cum procedează atunci când numele doritorului de autograf este ceva mai complicat, incluzând un y sau un w. „Bellow e numele meu, doamnă. Doi de l şi-un dublu v. Dar ştiţi, vreau cartea pentru soţia mea, Geta. Geta Bellow. Tot cu doi de l şi-un dublu v.” Şi ce vină are şoferul de taxi? Sau cum poate un psiholog să-i răspundă aşa unui admirator? Era un experiment?

Citeşte şi:

0 thoughts on “Doi de l şi-un dublu v”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *