Zeiţele nu fac patrule în Qalat

0_WomenVoteAfghanistanSă fim cinstiţi: femeile NU sunt zeiţe.
E greu, dacă nu chiar imposibil, să ne imaginăm zeiţe călcând rufe, spălând vase, schimbând scutece sau – haideţi să deblocăm universul casnic – semnând ordine de distribuţie, vânzând ţigări la chioşcul de la colţ ori, de ce nu, ieşind în patrule în Qalat. Să nu fim ridicoli: zeiţele nu fac patrule în Qalat. Ele stau învelite în veştminte albe şi muzică de harpă, înconjurate de mese îmbelşugate, pe care n-avem habar cine le umple şi le curăţă.
Dar mai puţin ne interesează acum cine este responsabil de catering printre norişorii care mângâie coastele zeiţelor. Important ar fi să aflăm ce sunt femeile. Că doar de ce le iubim ştim de câţiva ani, de când un scriitor român s-a frământat pentru noi în sensul acesta.
Aşadar, zeiţe nu sunt. Dar nu sunt nici sirene, nu? Să ridice mâna cel care a văzut femeie cu solzi şi coadă. Nimeni? Buuun… Nici zeiţe, nici sirene. Dar ce? Jumătăţi?
În cazul unora dintre noi, cei care conform domnului John Gray venim de pe Marte (în timp ce consoartele noastre cică au aterizat aici sosind de pe Venus), se verifică teoria cu jumătatea. Facem curăţenie, cumpărături şi copii împreună, şi împărţim cam tot ce e de împărţit între pereţii celulei sociale.
Pe de altă parte, marţienii care nu ştiu şi n-au chef să-nveţe limba venusienelor văd femeile nu ca doimi, ci ca pătrimi, optimi, şaisprezecimi sau cine mai ştie ce altă fază din această cupă în care nu se vând bilete şi nu se primesc bani pentru calificare. Din când în când, unii uită limbajul comun şi se despart. Cu sau fără acte. Aceea este, într-adevăr, o zi tristă, în care numai ca pe zeiţe sau sirene nu ne privim jumătăţile.
Atunci, ca nişte marţieni reveniţi fără scut de pe câmpul de bătălie, ne călcăm singuri hainele şi redescoperim gustul ciorbei la plic. Şi nu doar în acel moment suntem siguri de faptul că la grădiniţă sau chiar mai devreme ştiam mai multe despre femei. Atunci le-aveam pe toate-n jurul nostru, care cu buline, care cu mâncărică. Ne pupăceau toată ziua şi noi eram ca zeii lor. Mici, fără să putem rosti prea multe, eram zei într-o lume de zeiţe.
În timp, am învăţat să respectăm adevărul: ele nu sunt nici zeiţe, nici sirene, ci, poate, jumătăţi. Să fim cinstiţi: nici noi NU MAI suntem zei.

Articol publicat în “Observatorul militar” din 6 martie 2013. Sursa foto – aici.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Zeiţele nu fac patrule în Qalat”

    1. Nici din profil nu e bine să-l privim, că-l recunoaştem 🙂 Oricum, cu sau fără minciunele, momentele astea de zeificare fac bine. Măcar la ten 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *