„Slam”, de Nick Hornby

  •  
  •  
  •  
  •  

SlamSam este un adolescent înnebunit după role, care ţine-n cameră un poster cu unul dintre cei mai faimoşi skateri. Cartea lui preferată este tocmai biografia acelui skater şi, peste toate astea, Sam discută virtual cu idolul său, primind sfaturi (citate din cartea respectivă) cu ajutorul cărora încearcă să se orienteze în hăţişul de evenimente în care este prins. Până la un punct, Sam este un băiat relativ plictisit, cu o viaţă monotonă, afectată şi nu prea de divorţul părinţilor. Locuind cu mama, el are avantajul unei relaţii deschise cu un adult. De pildă, când mama îl întreabă dacă şi-a început viaţa sexuală, ceva de genul Ai făcut-o?, el răspunde cu aceeaşi monedă: Dar tu? Problema e că Sam s-a născut când mama lui avea doar 16-17 ani… Şi e o problemă, pentru că Sam o cunoaşte pe Alicia, alături de care, din „avânt tineresc”, face un copil. Alicia nu vrea să renunţe la copil, aşa că Sam va fi tată, iar mama lui, bunică. Să fii bunică la numai 32-33 de ani nu e lucru puţin. Şi nici să fii tată la 17 ani. Să-nveţi să schimbi scutece, să-ţi duci copilul la doctor şi să faci alte chestii din astea când tu, de fapt, ar cam trebui să-ţi vezi de nişte examene… Însă lucrurile sunt şi mai complicate de-atât, pentru că mama lui Sam află că este, la rândul ei, însărcinată. Aşa că, spre finalul romanului, Sam va avea o soră, care soră îi va fi mătuşă băiatului său. Avem, aşadar, o bunică de 33 de ani, un tată de 17 ani, şi-o mătuşă de două ore, al cărui nepot are vreo două luni. Nebunie sau ce?

Folosindu-l pe Sam drept narator, Nick Hornby a construit un micro-bildungsroman foarte amuzant. Sunt fanul lui începând cu „Febra stadioanelor” (a scris atât de frumos cartea asta încât o perioadă m-au interesat rezultatele echipei Arsenal Londra, pentru care el are o pasiune de-o viaţă) iar în „Turnul sinucigaşilor” nu am avut impresia că a coborât garda. Totuşi, „Slam” este altceva. O carte recomandabilă adolescenţilor, dar acceptabilă ca distracţie la orice vârstă.

“…probabil nu vreţi să ştiţi cum se schimbă scutecele. Chiar dacă vreţi, nu sunt eu ăla care să vă zică. Ideea e că am făcut-o, fără mari greşeli. Nici nu mai ştiam ultima oară când am fost atât de mulţumit de mine. Probabil când m-am culcat cu Alicia prima oară. Ceea ce era culmea, dacă ne gândim. Întâi am fost mulţumit de mine că m-am culcat cu ea. Apoi am fost mulţumit de mine că am făcut ceva ce s-a întâmplat fiindcă m-am culcat cu ea.”

Nick-Hornby-001Nick Hornby, „Slam”, Editura Humanitas Fiction, 2008

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Slam”, de Nick Hornby”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *