„Libertatea de a iubi” de Uzma Aslam Khan

  •  
  •  
  •  
  •  

Ce te cucereşte la cartea lui Uzma Aslam Khan este vocea, niciodată grăbită, ci atentă la detalii, la modul în care o ţestoasă-şi depune ouăle sau la liniştea în care răsare soarele deasupra Pakistanului, şi mereu capabilă de a surprinde. Mă bucur să fi descoperit o carte în care mai degrabă construcţia este cea care contează.

Subiectul de bază este oarecum banal, o poveste de dragoste dintre Daanish, un tânăr pakistanez care studiază jurnalismul în State, şi Dia, o adolescentă ruptă din contextul unei societăţi tradiţionaliste. Există şi o doză mare de previzibil în evoluţia acestei poveşti, care seamănă până la un punct cu „Romeo şi Julieta”.

Daanish se întoarce din State în Karachi, pentru a participa la înmormântarea tatălui său, context în care o cunoaşte pe Dia. Numai că nu cu Dia trebuie să se însoare… Treptat, cu răbdarea care se simte în fiecare pagină a cărţii, Uzma Aslam Khan vorbeşte despre prejudecăţi folosindu-se de vocile personajelor sale: Daanish, Anu (mama lui Daanish), Dia, Salaamat (fratele unei servitoare) şi Riffat (mama adolescentei).

Te prinzi uşor că, peste prejudecăţi, există şi o chestiune din cauza căreia cele două familii împiedică apropierea dintre Dia şi Daanish, iar când afli acea chestiune parcă e un pic cam târziu, dar acesta este ultimul lucru care să te marcheze la această poveste. Ştii cumva că nu se termină bine, dar e interesant modul în care, pe marginea relaţiei Daanish-Dia, Uzma Aslam Khan vorbeşte despre Pakistan şi despre mizerie şi libertate.

Dincolo de povestea de dragoste, este mai reuşită perspectiva asupra libertăţii pe care această scriitoare a reuşit-o cu ajutorul a două personaje: Daanish, student în State, confruntat cu numeroase dileme în privinţa relatării adevărului în presă, şi Salaamat, nevoit să se ridice singur într-o societate măcinată de lupte şi rivalităţi interetnice. Studiind presa vremii, Daanish constată că, în timpul Războiului din Golf, presa centrală nu a relatat obiectiv conflictul, preferând să meargă pe versiunea oficială americană. Discutând la facultate pe marginea subiectului, el înţelege, dar nu acceptă, faptul că adevărul poate avea mai multe feţe. Întors în ţara sa, el „putea să scrie orice calomnie pe un şerveţel şi să îl arunce în voie. Aici nu trebuia să spele oale de dimensiunea clopotelor unei biserici sau să strângă din dinţi în prezenţa lui Kurt sau a lui Wayne (n.m. profesori la jurnalism). Dacă voia, ieşea afară, unde îşi putea da aere în faţa oricui dorea. Doar prin trecerea de cealaltă parte a oceanului, locul său în univers se schimba”.

Pe de altă parte, Daanish este ca un extraterestru trimis pe Pământ ca să vadă cam cum e. „Spune-ne ce e diferit”, îl roagă unchii. „Ei bine, e mai greu de explicat. Aici avem multe restricţii, dar puţine reguli, iar acolo e invers. Sunt puţine restricţii, dar multe reguli.” În plus, Dia remarcă: „Nu poţi avea niciun pic de intimitate în ţara asta! Totul se face pe ascuns”. De altfel, mi-a plăcut relaţia subtilă pe care Uzma Aslam Khan a făcut-o între reguli, restricţii şi felul în care Dia supraveghează viermii de mătase de la ferma familiei. Ea „reuşeşte” să piardă de fiecare dată exact momentul împerecherii, chiar dacă stă cu orele la fermă şi urmăreşte diferitele stadii de evoluţie cu multă atenţie. Este o metaforă frumoasă cu privire la felul în care, indiferent de gradul de supraveghere, poveştile se derulează în intimitatea clandestinităţii.

Cum spuneam, este vorba şi despre mizerie, în special cea din spitalele din Karachi. Iată un fragment edificator, rupt din firul romanului, atunci când mama lui Daanish îşi vizitează soţul, bolnav:

„…cearşafurile de pe patul lui erau pătate încă dinainte ca el să fie aşezat acolo. Smocuri de păr şi de praf păreau să crească din podea ca iarba. Ventilatorul din tavan făcea destul zgomot pentru a trezi morţii – dar nu şi pe cei în comă. Asistentele aveau unghii lungi, negre. Ea privi cu groază la ácele şi la mănuşile fără ambalaj. Sticlele de antiseptic stăteau descoperite, fără dop”.

Mă bucur că acesta a fost primul roman pe care l-am citit din seria ACTUAL a Bibliotecii Polirom. Titlul sună mai bine în original – „Trespassing”, dar se potriveşte foarte bine conţinutului. La fel, coperta, cu trimitere directă la metafora amintită. Aş mai citi de această scriitoare.

Uzma Aslam Khan, „Libertatea de a iubi”, Editura Polirom, 2013, traducere: Adriana Minculescu, 344 de pagini

Sursa foto reprezentativă: en.wikipedia.org

Carte disponibilă pe libris.ro, libhumanitas.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *