„Limbajul florilor”, de Vanessa Diffenbaugh

?????????????????????O poveste siropoasă, tipic americană, bună de un scenariu hollywoodian de succes, cu o fetiţă orfană, mutată din casă în casă, de la o familie la alta… Subiectul nu e cine ştie ce, dar debutul Vanessei Diffenbaugh mi se pare reuşit. Pe cât de lipsită de atractivitate ar putea părea ideea evoluţiei de la izolare la încadrare socială pe atât de frumos a fost tratată de această scriitoare tânără (născută în 1978), care a ştiut să dozeze emoţia şi să descopere secretele treptat, astfel încât să nu plictisească şi să nu devină previzibilă.

Cumva, ţi-e clar că totul se termină bine, dar trecând de la ce se întâmplă în prezent la ce se petrecea în urmă cu vreo zece ani, Vanessa Diffenbaugh te face să empatizezi cu Victoria, tânăra care, la 18 ani, e nevoită să se descurce rapid pentru a-şi face o situaţie la ieşirea din ultima casă de copii.

„Miraculos”, Victoria descoperă pasiunea pentru flori şi plăcerea de a înţelege semnificaţia fiecărei flori în parte. Tot „miraculos”, îl reîntâlneşte pe nepotul singurei mame adoptive care reuşise să fie pe aceeaşi lungime de undă cu ea. Şi tot „miraculos”, Victoria ajunge să lucreze pentru o florăreasă care-i apreciază calităţile legate de ornamentele florale… Toate aceste „miracole” nu ajută credibilităţii poveştii. Însă am identificat cel puţin două motive pentru care cartea asta merită citită:

1. Dicţionarul de flori al Victoriei, anexă la roman, extrem de util atunci când vreţi să oferiţi un buchet cu mesaj. De exemplu, astăzi i-am dăruit unei doamne de 80 de ani un buchet format dintr-un trandafir portocaliu şi două frezii. Am nimerit-o! (fără să consult dicţionarul) Trandafirul portocaliu înseamnă „fascinaţie”, iar freziile „prietenie care durează”. Ţinând cont de context, n-ar fi mers margareta – „inocenţă” sau gladiola – „mi-ai străpuns inima” sau gerbera – „voioşie”.  De acum, o să consult dicţionarul când o să ofer flori, pentru că florile au mesajul lor, pe care-l transmit în funcţie de personalitatea destinatarului.

2. Secţiunea dedicată perioadei în care Victoria află că este însărcinată şi fuge de toţi cunoscuţii, inclusiv de tatăl copilului. Analiza psihologică a deciziilor luate în această perioadă este punctul forte al cărţii. Apoi, cu tensiunea unui roman de suspans, Vanessa Diffenbaugh relatează transformarea Victoriei, care naşte şi învaţă să accepte în universul ei pe altcineva. Scenele sunt teribile. Orice viitoare mamă ar trebui să citească aşa ceva: „La amiază am luat copilul adormit de la sân şi am văzut că avea buzele roşii. Sfârcurile mele erau uscate şi crăpate de la suptul constant. Copilul îmi bea şi sângele împreună cu laptele, nu era de mirare că eram sfârşită. În curând nu va mai rămâne nimic din mine. Am aşezat-o cu mare grijă pe pat rugându-mă ca, măcar o dată, să nu se trezească.”

Finalul fericit umbreşte paginile foarte bune, iar morala – nu renunţa niciodată, cândva o să apară soarele şi pe strada ta –, prea exploatată pentru a mai stârni. Pe de altă parte, recomand cartea unei viitoare mămici, pentru că ar putea afla lucruri interesante cu privire la naştere (şi tăticii ar avea de câştigat, mai ales la capitolul empatie), precum şi iubitorilor de flori. Povestea, dar mai ales ghidul de la final, îi va face pe aceştia din urmă să le îndrăgească şi mai tare.

VanessaDiffenbaugh

Vanessa Diffenbaugh, „Limbajul florilor”, Editura Humanitas fiction, 2013

 

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *