„Portretul unui bărbat imatur”, de Luis Landero

tn1_portretul_final_qDespre un tip care nu ştie dacă a fost fericit în dragoste sau la muncă, dacă, ateu fiind, nu cumva a locuit în pielea unui om religios fără să-şi dea seama („oaia rătăcită din parabolă”), dacă a meritat sau nu să trăiască şi, în general, despre un tip care nu prea ştie nimic. Dar cu har de povestitor :). Se consideră imatur tocmai din cauză că n-a reuşit să se cunoscă, deşi „un milion de cuvinte abstracte, ca nişte muşte” vin către el, ca să-l ajute să găsească răspuns la întrebarea „Cine sunt eu?”.

„Viaţa mea e povestea celor care n-au nimic de povestit. Mi s-au întâmplat multe lucruri, da, dar niciunul important, aşa că pot povesti doar episoade neînsemnate şi răzleţe. V-am mai spus că şi viaţa mea, ca atâtea altele, e lipsită de sens?” Frumos la această carte este că bărbatul imatur nu caută explicaţii savante, ci povesteşte felii din viaţa sa, ca şi cum, citind despre oamenii cu care s-a întâlnit, am putea să ne formăm o imagine despre el. Senzaţia este că individul rămâne suma amintirilor sale, iar amintirile sunt redate cum se nimeresc, precum cărţile extrase la un joc de societate. Imatur declarat, naratorul are mare dreptate când vorbeşte despre autorii de cărţi: „Pescuiesc mai nimic, un peştişor iluzoriu, dar întotdeauna pescuiesc în ape abisale, pentru că importanţă are nu atât pescuitul, cât arta de a te scufunda. Şi sunt unii care vorbesc sau scriu atât de încifrat şi atât de pentru ei înşişi, încât pare că mesajul e cu taxă inversă, adică cei care plătesc sunt cititorul sau ascultătorul. Sunt oameni care înainte de a zice ceva, deja nuanţează”. Ei bine, bărbatul lui Landero le zice direct, fără să (se) menajeze, îşi povesteşte visele şi deciziile la limita absurdului, şi compune o galerie de personaje ciudate, pornind de la Oskar, un invalid care caută însoţitor pentru a participa la o manifestare de protest împotriva războiului din Irak, până la Chanito Gil, cel care nu e bolnav, dar ştie că urmează să moară şi îşi invită amicii la propria înmormântare.

O să mai citesc de Luis Landero. Mi-a plăcut citatul ales de editură pentru „Vocea autorului”: „Mare parte din literatura secolului XX, începând cu Cehov, înseamnă să povesteşti ce se întâmplă când nu se întâmplă nimic. Scriitorul este mai degrabă un observator decât un gânditor, el trebuie să vadă şi să simtă”.

landero_luis_webLuis Landero, „Portretul unui bărbat imatur”, Editura ALLFA, 2011 

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Portretul unui bărbat imatur”, de Luis Landero”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *