“Kinderland” de Liliana Corobca

  •  
  •  
  •  
  •  

Dragă Liliana Corobca, spui, pe filme-carti.ro, că în ultimii ani n-ai prea avut de-a face cu critica de întâmpinare şi că despre cărţile tale n-au scris nici bloggerii, nici criticii „cu patalama”. Am remarcat şi precizarea: „Îmi plac bloggerii, pentru că sunt mai liberi şi mai greu de cenzurat.”

Ei bine, în măsura în care părerea unui blogger contează pentru tine, iată impresiile mele cu privire la „Kinderland”:

1. Mi-a plăcut, recomand;

2. Aduce în discuţie o temă serioasă: faptul că adulţii pleacă să muncească în străinătate, după „bani lungi”. Mi s-a părut interesant unghiul de abordare – prin intermediul unei fetiţe de 12 ani, care are grijă de fraţii ei mai mici;

3. Ştiu că ai explicat, tot în interviul amintit, că ai preferat să laşi cartea să-şi descopere singură stilul. Ai început epistolar – fetiţa îi scrie mamei, dar pe parcurs pare că se intră în jurnalul tinerei „mămici”. Am simţit un pic de derută constatând trecerea asta şi, în primă fază, m-am gândit dacă n-ar fi fost mai bine să ţii la stilul epistolar. Apoi, am luat în calcul naturaleţea pe care o câştigi lăsând povestea liberă… Poate a ieşit mai bine aşa. Poate că ar fi fost prea restrictivă şi monotonă varianta cu care ai pornit la drum. Nu ştiu. Cert este că trecerea se simte…

“Se întâmplă să visezi o carte într-un fel, dar când te apuci de scris, iese altceva. Am păstrat doar ideea că fetiţa se adresează mamei, dar scenele descrise evitau cu grijă un stil anume. N-a mers de la bun început şi nu am insistat. Poveştile se nasc cu personalitatea lor şi eu, de obicei, ţin cont de asta.” (Liliana Corobca, filme-carti.ro)

4.  Dacă scriai doar atât, se făcea economie de hârtie 🙂 :

„Vin mamele!

Precum caprele din poveşti, vin mamele acasă, tremurând de emoţie şi de teamă, le aşteaptă iezii acasă, nu i-a mâncat lupul? Copiii plâng la venirea mamelor, timide şi speriate cât de mult li s-au lungit odraslele în lipsa lor. Vin mamele la copiii din sat, că au, acum, vara concediu, numai mama noastră nu vine.”

Pasajul scoate în relief atât de bine ideea cărţii încât chiar că nu mai e nevoie de altceva. Sigur, tocmai acesta e farmecul literaturii – nimic de-a face cu „sălbăticia” textului jurnalistic.

5. Nu că n-am încredere în modul de a gândi al unui copil de 12 ani (chiar şi maturizat forţat prin plecarea părinţilor), numai că anumite pasaje mi se par neverosimile pentru vârsta respectivă. Îţi dau numai un exemplu: „Trebuie undeva să existe un sat doar al nostru, cu legile lui, cu viaţa lui inaccesibilă şi necunoscută celorlalţi. Unde viaţa să curgă frumos, darnic, milostiv, fără răutate, dor şi aşteptare. Un sat al copiilor buni(…) Bărbaţii şi femeile, normali, sănătoşi, apţi de muncă şi care să trăiască la sat, sunt o raritate, o minoritate. Moldova copiilor. Sună foarte frumos. Construim un viitor luminos pentru copiii noştri. Da, numai că-l construim în Spania, Italia, Rusia, că-n Cehia am construit deja totul şi nu se mai cer constructori. În Spania, de fapt, e criză. Copiii cu părinţi în Spania s-au bucurat.” Repet, e numai un exemplu. Să nu-ţi pară analiză de text, nu e. Doar că am simţit uneori că fetiţa se exprimă peste nivelul vârstei şi al condiţiei sociale.

6. Coperta – foarte atractivă; cum nu am mai citit nimic de tine, a fost primul lucru pe care l-am remarcat; şi titlul a contat, stârneşte curiozitatea şi e foarte bine ales, în relaţie cu tema.

7. Peste toate romanele noastre care au naratori copii, mi se pare că al tău prinde cel mai bine suferinţa vârstei. Are şi ludicul din „Băiuţeii” fraţilor Florian sau „Strada” lui Adrian Chivu, dar şi un soi de poezie a durerii în cuvinte simple.

8. Un lucru cert: la cum a scris, fetiţa ta ar putea ajunge scriitor de succes. 🙂

Liliana Corobca, “Kinderland”, Editura Cartea Românească, 2013

 

Citeşte şi:

0 comentarii la „“Kinderland” de Liliana Corobca”

  1. Tocmai am citit si eu aceasta carte si sunt de acord cu tine. Unele pasaje imi dau senzatia unei studente in anul II la Facultatea de Filozofie. Nu au nimic in comun cu o fetita de 12 ani de la tara, care sa recunoastem nu prea se tine de carte 🙂
    Am facut si eu o mica recenzie pe blogul meu.

    Sunt de acord cu tine, mai putin faza cu coperta. Nu mi-a placut. Ce-i tabloul ala morbid? Se gaseau variante mult mai interesante.

    Auzi? Eu n-am inteles faza cu pupatul in fund. De ce se pupau copiii aia in fund in vechiul WC al scolii? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *