„Convorbiri cu Alex. Ştefănescu”, de Ioana Revnic

Convorbiri-cu-Alex.-Stefanescu1Am aflat că, la vârsta de opt ani, Alex. Ştefănescu a compus prima poezie, „Incendiul”. Că poartă permanent sub rever, ca port-bonheur, un mărţişor de la mama sa. Că, deşi nu are copii, i-ar fi plăcut să-l aibă drept urmaş pe Daniel Cristea-Enache, „un om complet – inteligent, luminos, responsabil”. Că pe crucea sa ar vrea să fie scris „Aici zace Alex. Ştefănescu, căruia i-a fost toată viaţa frig”. Că nu este de acord cu sintagma „literatură feminină” – aşa ceva nu există; literatura, în opinia sa, este doar bună sau proastă. Că, tânăr student, frustrat sexual, a luat în calcul să se castreze, după modelul unor actori polonezi. În ultima clipă, a evitat să se mutileze… Că, la nunta cu Domniţa, chiar dacă nu se găsea aur, a cumpărat câteva zeci de peniţe de aur pentru stilouri, din care bijutierul a făcut două verighete.

Am reţinut promisiunea sa de a redacta o „Scrisoare către tata”, o posibilă carte-omagiu – „am simţit, la moartea lui, ce a simţit probabil Horea zdrobit cu roata de căruţă, metodic şi brutal, de la glezne şi până la cap”. De asemenea, câteva săgeţi care n-ar trebui să rămână fără răspuns. Prima, către Nicolae Manolescu, pe care-l acuză de oportunism, deşi îi este recunoscător pentru rolul avut în formarea sa. Alta, către Liviu Ioan Stoiciu, „poet modest ca valoare şi cu o înclinaţie spre scandal”, care l-a acuzat pe Alex. Ştefănescu de colaboraţionism, dar anterior îi trimisese criticului, mai bine de două decenii, toate cărţile sale, însoţite de dedicaţii ultraelogioase şi ridicole: „Cu aceleaşi sentimente de dragoste deplină, Criticului dintâi, cu omagii reînnoite” Despre Cristian Tudor Popescu, un „flămând de glorie”, pe care-l ştie de mai bine de 30 de ani, de când frecventa cenaclul Nichita Stănescu, spune că „nu înţelege literatura”: „Când a încercat să facă literatură propriu-zisă, a ratat intrarea în spaţiul ei, aşa cum ratează uneori avionul un culoar aerian”.

Una dintre cele mai importante părţi ale cărţii este cea în care Alex. Ştefănescu povesteşte despre modul în care a fost anchetat de Securitate din cauza unui document semnat cu inocenţă în perioada studenţiei, dar şi consecinţele acelei anchete. Redă cu detalii comportamentul anchetatorilor, barbar, total inadecvat, şi mărturiseşte că acele luni i-au schimbat fundamental viaţa… Cum, de altfel, i-a schimbat viaţa şi întâlnirea cu Nicolae Manolescu, cel care l-a convins să renunţe la poezie în folosul criticii literare. „Acum e prea târziu”, spune Alex. Ştefănescu în legătură cu pasul invers, de la critică la poezie. Totuşi, de ce nu ar publica un volum de versuri?… De aşteptat. Timp ar mai fi. După calculul său, ar mai avea de trăit vreo 30 000 de ore…

N-aş încheia fără a o aprecia pe Ioana Revnic, care, cu o documentare fără cusur, a reuşit să-i fie lui Alex. Ştefănescu interlocutor activ, pe alocuri chiar încăpăţânat. A rezultat o carte vie, înţepată, care nu se va vinde la kilogram.

45-avanpremieraIoana Revnic, „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu”, Editura ALLFA, 2013

A trecut un an de la interviul meu cu Alex. Ştefănescu, dar vă puteţi face “încălzirea” cu el, înainte de a citi cartea: aici.

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Convorbiri cu Alex. Ştefănescu”, de Ioana Revnic”

  1. Vă mulțumesc pentru acest text, domnule Piștea. L-am recitit în varianta tipărită. Gânduri bune de la
    Ioana Revnic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *