„Dragostea în spaniolă”

tn1_dragostea_in_spaniola_-_juan_valeraO colecţie de opt proze scurte ale unor autori spanioli, proze scrise pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari. Îi veţi regăsi prinşi în acest volum pe Vicente Blasco Ibáñez, cel mai important scriitor naturalist din literatura spaniolă (în „Manechinul”, soţul şi amantul stau la căpătâiul Enriquetei, care moare-n zori cerând iertare), pe Felipe Trigo, unul dintre cei mai citiţi la vremea respectivă (în „Căminul iubirii”, o măicuţă se îndrăgosteşte de un Don Juan), sau pe Benito Pérez Galdós, reprezentant al curentului realist în literatura spaniolă de secol XIX, cu o proză amuzantă despre ce poate păţi un bărbat prea încrezător în farmecele sale: „Deodată, l-am văzut pe soţul ei aruncând cu toată puterea asupra mea un obiect care m-a dezechilibrat: o carte ce cântărea cel puţin şaizeci de livre. Apoi încă una, la fel de mare şi de grea, şi încă una, şi încă una”.

Cel mai mult mi-a plăcut proza „Pasărea verde”, semnată de Juan Valera, scriitor, jurnalist, politician, diplomat, care, atins de orbire în ultimii ani de viaţă, a ţinut în locuinţa sa din Madrid un cenaclu nocturn. „Pasărea verde” este un basm cu o prinţesă care caută să se mărite, numai că nimeni nu reuşeşte să-i prindă o pasăre care-o tot tachinează. Îi fură ba o panglică, ba o şuviţă. Mai mult, se apropie de buzele ei şi-o atinge cu ciocul. Prinţesa se lămureşte după ce o servitoare îi spune cum a ajuns la un castel fermecat şi, pe furiş, a văzut cum pasărea respectivă s-a transformat într-un prinţ. Apoi află că prinţul este prizonierul unei vrăji pe care caută să o dezlege…

Altfel, am mai reţinut caracterizarea unui personaj secundar, în proza lui Pérez Galdós, cel cu Don Juan-ul atacat de cărţi. Iată cum îl descrie, înainte de actul „violent”, pe soţul celei vizate de amorez: „Era un bărbat scund şi rotofei, cu faţa tăbăcită şi îngălbenită precum cotorul unei cărţi vechi. Sprâncenele în unghi şi liniile nasului şi gurii păreau scrijelite. Omul putea fi comparat cu o carte veche, de 700 de pagini, voluminoasă, ilizibilă şi roasă de molii”.

Dragostea din acest volum este inaccesibilă, provocatoare de suferinţă şi de situaţii amuzant-ridicole. O carte prin care vezi cum se scria odată şi care prin care te rupi puţin de stilul total diferit al prozei contemporane.

„Dragostea în spaniolă”, Editura ALLFA, 2013, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *