„Amorţire”, Florin Lăzărescu

  •  
  •  
  •  
  •  

coperta1Am vrut să citesc cel mai recent roman al lui Florin Lăzărescu de foarte multă vreme. Cred că imediat după „Lampa cu căciulă” mi s-a creat în orizontul de aşteptare al cititorului din mine un fel de „ia să vedem ce mai poate să scrie Florin”, pe care-l urmăream şi pe blog. Posta mai des în urmă cu vreo doi ani şi mi se păreau tare amuzante pastilele cu „băiatu’ cu gresea” – sper să fi scris „corect”. Odată cu „Lampa cu căciulă”, am văzut o schimbare de registru, evidentă dacă vrei s-o iei de la început cu ce a scris Florin Lăzărescu şi te întorci chiar la „Trimisul nostru special”. Când „Amorţire” era aproape gata, scriitorul a postat câte ceva despre carte, fotografii pentru o posibilă copertă (cărţi îngheţate?!) şi o poveste despre bunica sa, care fusese bolnavă de Alzheimer fără ca familia să-şi dea seama de acest lucru.

Între timp, a renunţat la coperta pentru care făcuse câteva experimente fotografice (cărţile îngheţate nu se distingeau suficient de bine) şi a ales una care prinde câteva elemente definitorii pentru povestea sa: un fotograf (Evghenie), o bicicletă, cu care acesta obişnuieşte să circule, dar şi o femeie-dirijor (doamna Valeria Stoican), cea care, în carte, suferă de Alzheimer.

Citind “Amorţire” poţi să cazi în capcana unor pagini în care Florin Lăzărescu îţi prezintă câteva personaje (violonistul orb, bărbatul care vinde broaşte-ţestoase, cerşetoarea în capot roşu, puştiul care vinde flori etc.) oarecum adiacente, pitoreşti, de interes pentru cineva cu aspiraţii de scriitor, aşa cum este Evghenie. Dar miza cărţii nu este aceasta.

 „La câţiva ani după moartea bunicii mele – ascultându-l pe un prieten care-mi povestea detalii despre boala mamei lui, Alzheimer – am realizat că şi ea suferise de aşa ceva. Cumva a fost un şoc pentru mine, pentru că ani în şir bunica îşi ascunsese foarte bine boala faţă de apropiaţi, cu o demnitate şi o decenţă incredibile. Cumva ăsta a fost trigger-ul romanului meu, impulsul de a crea personajul Valeria Stoican. Pe urmă, am citit cam toate cărţile pe care le-am găsit în România despre Alzheimer, am căutat mărturii ale unor oameni care aveau în familie cazuri asemănătoare. Oricum, nu m-a interesat în roman o descriere clinică a Alzheimer-ului, ci doar să pun în pagină confruntarea individului cu o problemă de viaţă şi de moarte, să-mi imaginez comportamentul lui, reacţiile în raport cu asta.” (Florin Lăzărescu, pe filme-carti.ro)

Nu doar Valeria Stoican, gazda lui Evghenie, are probleme de sănătate, ci şi Evghenie însuşi, astfel că disperarea sa de a scoate o carte de poezii (merge la un centru de copiere), pare un fel de încercare de a lăsa ceva în urmă, de a salva măcar o mică parte din existenţa lui. Pe de o parte, Valeria observă că începe să uite lucruri şi, treptat, nu-i mai recunoaşte pe cei din jur (pe Evghenie îl confundă cu fostul soţ), pe de altă parte, Evghenie are impresia că viaţa lui trece fără rost şi, la presiunea altora, caută să scrie o carte. Volumul respectiv e o încropeală din nişte poezii mai vechi, dar, până la urmă, e cartea lui, chiar dacă, din cauza condiţiilor de multiplicare, nici măcar numele pe copertă nu i se distinge.

„Frăţioare, nici nu ştii în ce rahat te bagi. Nu te apuca de scris. Eu nu mai am încotro s-o apuc, dacă mă opresc acum, mor de foame. Am trecut de patruzeci de ani, altceva nu mai ştiu ce să fac. Îţi închipui că e ceva glorios să fii scriitor? Ei bine, nu e. Nici nu bănuieşti ce nasol te simţi când îţi dai seama că trebuie să-ţi pui şi pene la cur, să urli în piaţa publică, să-ţi construieşti o aură de geniu cu fular alb la gât, dar totodată să scrii chestii ieftine, ca să te citească cineva.” (personajul Cazimir)

Spre final, romanul m-a întristat. De altfel, cam aşa l-am cunoscut pe Florin Lăzărescu-scriitorul – la început, am citit diverse lucruri amuzante de-ale lui („Trimisul nostru special” şi postările de pe blogul său), apoi a fost „Lampa cu căciulă”, iar blogul a început să conţină mai multe imagini decât scris, după care a venit „Amorţire”, cu o poveste concentrată pe uitare şi pe ce rămâne relevant după ce ne plimbăm prin viaţă. Îmi pare că şi „Amorţire” are această trecere de la chestiuni de care poţi să râzi la cele faţă de care eşti nevoit să adopţi o poziţie mai serioasă. Poate că, extinzând această părere (ridicol de amatoristică) la tot ce a scris până acum Florin Lăzărescu, ai dreptul să spui că se vede maturizarea scriitorului. Oricum, ca să nu pară că analizez precum un critic, în calitate de cititor îmi permit să constat că evoluţia lui Florin Lăzărescu se simte în mesaj şi în felul în care acesta este transmis. Iar dacă n-ai citit nimic de Florin Lăzărescu până acum, îţi recomand să începi cu “Amorţire”. Sunt aproape sigur c-o să-ţi placă scriitorul şi-o să cauţi mai multe cărţi de-ale lui.

„Nu există decât ce înţelegi din ceea ce vezi şi ceea ce pricepi din ce-ţi mai poţi aduce aminte. Acesta e singurul tău Dumnezeu pentru care merită să te baţi şi pentru care merită să trăieşti.”

florin_lazarescu1

Florin Lăzărescu, „Amorţire”, Editura Polirom, 2013

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Amorţire”, Florin Lăzărescu”

  1. M-ai convins, am sa citesc “Amortirea” lui Florin Lazarescu. Eu iti propun sa ramai tot in “amortire”, dar in cadrul altei carti. Registrul tematic diferit, poate tot un fel de boala insa una mai subtila – a sufletului. Te trimite un pic in lumi vegetale intrucat romanul se intituleaza “Mireasma trandafirilor salbatici” de Sorina Popescu. Cartea este onirica, planuri contrapuse in timp (comunism-capitalism, chiar perioada interbelica) si spatiu (Romania-Anglia, la “curtea” unor aristocrati englezi unde eroina principala, o romanca, ajunge guvernanta in zilele noastre). Stari hedonice, miresme de trandafiri afrodisiace, lumi in contrast, aproape ireale si totusi palpabile. Ce zici, te starneste sa savurezi, adica sa citesti, cartea asta? E departe de a fi siropoasa. Apropo, o poti comanda online ca doar este stiut, cartile bune nu se gasesc prin librarii.
    http://www.librarie.net/carti/189247/Mireasma-trandafirilor-salbatici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *