“Nuntă la malul mării” de Abdelkader Benali

O familie revine din Olanda în Marocul natal, într-o comunitate periferică, pentru a participa la o nuntă. Avem, aşadar, case la malul mării, stâne de oi şi coteţe de păsări, dar şi un obicei ciudat de a-ţi face nevoile în spatele casei, printre cactuşi, sub cerul liber. Un mediu cum nu se poate mai potrivit pentru o poveste cu iz sud-american, amplificat datorită unui talent rar de a îmbina amintirile astfel încât cititorul să se simtă captiv în istoria redată. Care, fie vorba între noi, nu e cine ştie ce. Familia aceasta, întoarsă în Maroc, după câţiva ani de căpşunism prin Olanda, retrăieşte obiceiuri şi cadre, mai ales prin ochii lui Lamarat Minar, tânărul care nu apucase să cunoască regiunea de baştină a părinţilor săi. Ei bine, Lamarat, care joacă şi rolul de cumnat, pentru că sora lui, Rebeca, se căsătoreşte cu unchiul Mosa, este nevoit să plece într-o călătorie foarte importantă. Scopul ei: să-l găsească pe Mosa, un cuceritor al zonei, un tip care nu ştie viaţă fără baruri şi prostituate, şi care trăieşte tristul moment al renunţării la dezmăţ.

Aşa că Lamarat Minar porneşte la drum, nu singur, ci însoţit de un personaj fabulos, Halid Hârbul Şoselelor, care pe toate le ştie şi le povesteşte cu har, mai ales că este taximetrist cu state vechi. Halid a văzut multe, îi ştie nu numai pe părinţii lui Lamarat, cum s-au născut şi cunoscut ei, ci şi pe Mosa. Îi dezvăluie patimile şi locurile în care îşi gustă depravarea, astfel încât călătoria lui Lamarat devine una a iniţierii tânărului în arta traiului marocan.

Ar fi facil să presupun că Lamarat e tocmai Abdelkader Benali, scriitor născut în Maroc, în 1974, şi emigrat în Olanda la vârsta de patru ani. Se prea poate ca multe din cele aflate de Lamarat să fi fost descoperite, la un moment dat, chiar de Abdelkader, şi tot parfumul acestei cărţi să existe în realitatea trăită de scriitor. Ar fi perfect normal, ţinând cont de faptul că acesta este, totuşi, romanul de debut al unui scriitor care avea atunci (1996) numai 21 de ani (20 de ani este vârsta naratorului Lamarat). Şi chiar dacă multe dintre cele scrise în această carte corespund realităţii, felul în care sunt transpuse cadrele şi personajele, multe dintre ele demne de oricare dintre capodoperele lui Gabriel Garcia Marquez, conturează o ficţiune de forţă, situată aproape de puterea mirajului. Fiecare pagină te trage şi mai mult în profunzimea unui mediu fermecător, având şi ajutorul unui umor negru de calitate.

La o privire rapidă, cartea ar putea să pară uşurică. Nici acţiune nu prea este – dispare mirele, un tânăr îl caută (şi-l găseşte) –, dar romanul nu este simplu, ci dens, fiecare pagină conţinând ceva interesant, o întâmplare, o schimbare de voce, un cadru rar, ceva prin care Abdelkader surprinde şi aţâţă focul din mintea cititorului. Genul de carte care convinge indiferent unde este deschisă.

Abdelkader Benali, „Nuntă la malul mării”, Curtea Veche Publishing, 2011, traducere: Valentina Tîrlea, 176 de pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *