“92 de poveşti cu cărţi”, Ştefan Caraman

1-260774f7c6Aceasta este o bijuterie, nu o carte. Instrucţiunile ei de folosire ar trebui să includă specificaţia că „poveştile” lui Ştefan Caraman se ţin permanent la purtător. Dacă iubeşti cărţile, bijuteria asta va sta acolo unde te simţi mai bine, poate între laturile bibliotecii tale încăpătoare, poate în geanta cu care mergi la muncă sau poate pe noptiera cu milieul de la bunica.

Ce place la bijuteria asta sub formă de carte? În primul rând, editarea, aspectul ei.  Se vede atenţia pentru detalii, grija faţă de lucrul bine făcut. Apoi, conţinutul, de la poveşti de câteva rânduri, „simple” idei care-ar încăpea şi pe biletul RATB de altădată, până la idei extinse la două pagini, mereu pe câte două coloane de ziar.

Tentaţia este să spui că-ţi place şi aia, şi aia, şi să te trezeşti că ar trebuie să le redai prietenilor vreo 92 de poveşti cu cărţi. Pentru că vrei să le dai mai departe, să le faci cadou, să nu trăieşti singur plăcerea aceasta de a citi isteţimea cuiva care vede totul sau, hai, aproape totul, prin prisma cărţilor: cum să faci dragoste pe cărţi, cât de absurd este să întâlneşti un vânzător de cărţi pe marginea străzii, la ţară, sau cum e să ai doi copii complet dezinteresaţi de cărţi.

Sigur, nu toate poveştile sunt la acelaşi nivel. Unele te amuză, altele îţi trezesc nostalgii şi cele mai multe te pun pe gânduri. O carte, scuzaţi, o bijuterie, de făcut cadou oricărui iubitor de cărţi.

Una dintre preferatele mele (o redau pe asta şi pentru că e dintre cele mai scurte): „Cauţi pe google, scrii pe motorul de căutare sfârşit, apar câteva sute de mii de pagini, constaţi că nici asta nu mai e special, sau unic, ştergi sau suprascrii, mama, câteva milioane de femei, însă mai puţin mama, eşti impacientat, mama nu e pe google, pui mâna pe telefon, suni, îţi răspunde, e ok, vorbiţi un pic, închizi, eşti şi tu acum ok, ai o mamă, scrii te iubesc, se deschide un ecran mare, apare ea, citind dintr-o carte groasă de medicină, ochelarii uşor lăsaţi pe vârful nasului, sprâncenele încruntate şi aerul că-ţi aparţine până la ultima moleculă, ultimul detaliu – paginile mângâindu-ţi degetele care într-o zi te vor face bine, te vor face bine…”

stefan-caraman-am-un-stil-coltos-si-franc-18441098Ştefan Caraman, “92 de poveşti cu cărţi”, Herg Benet Publishers, 2012

Citeşte şi:

0 thoughts on ““92 de poveşti cu cărţi”, Ştefan Caraman”

  • Citind impresiile tale, mi-am zis ca trebuie macar sa vad si eu despre ce e vorba, adica sa fac primul pas, sa rasfoiesc cartea intr-o librarie si-apoi, cine stie, poate sa mi-o fac singura cadou. Apoi, citind scurtul fragment, incantarea mea nu a mai fost la fel de mare. Desi nu as putea judeca intreaga carte doar pentru ca acel fragment nu e chiar ce ma asteptam. Stiu ca am mai citit texte ale acestui autor si tin minte ca imi placuse. Nu-mi mai amintesc acum ce si unde, dar le voi cauta. 🙂

    • Poate n-am ales cea mai nimerită poveste. Citindu-le succesiv, când am ajuns la asta, mi s-a părut deosebită. Şi acum îmi pare, pentru că îmi trezeşte anumite sentimente… Dar dacă o iei aşa, separat, s-ar putea să nu sune chiar atât de bine.

      • Posibil. Am remarcat uneori ca anumite bucati, scoase din context,nu pareau a fi cine stie ce sau, mai rau, denaturau imaginea asupra intregului text. Poate asa e si in cazul acesta. Chiar am sa caut cartea cand merg intr-o librarie, sa citesc si alte fragmente, sa-mi fac o impresie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *