„Tăieturi” de Malcolm Bradbury

  •  
  •  
  •  
  •  

Imposibil să nu iubeşti romanul ăsta, în care unui scriitoraş de provincie, Henry Babbacombe, i se oferă posibilitatea de a deveni celebru autor de scenarii de film. Şi ce viaţă ducea Henry! Într-un sat mic şi deprimant, denumit sugestiv Smallby, cu o veche maşină de scris, inventa în linişte poveşti după poveşti, la distanţă de ani lumină de tumultul lumii în care Margaret Thatcher îşi făcea de cap cu tăierile ei celebre, menite să relanseze industria. E anul 1986 şi totul se taie, fumatul, băutul, sexul (pentru că femeile aveau mai multă treabă), numai postul de televiziune şi firmele Lordului Mellow o duc foarte bine.

La televiziunea Eldorado, dintr-un oraş aflat la ore bune de mers cu trenul de Smallby, se doreşte un scenariu care să spargă piaţa, cel mai mare show al tuturor timpurilor, care cică să fie şi ieftin. Ei, şi se declanşează un adevărat delir al parodiei şi ironiei. Babbacombe trebuie să scrie repede şi bine, dar îşi dă seama că tot ce face trece prin mâinile a „n” alţi angajaţi ai postului, unul mai competent ca altul, pentru ca, în final, varianta propusă lui Mellow să fie radical diferită de cea înaintată de el. E o nebunie curată ce se întâmplă cu scenariul. Scriitorul vrea acţiunea prin Asia, dar se trezeşte că e dus în Elveţia. Când scrie că o scenă se derulează ziua, ea are loc noaptea şi tot aşa. Fix pe invers. În plus, totul se duce de râpă în momentul în care una dintre actriţe, care se pare că joacă un rol foarte important, este internată la nebuni. Apucă-te, Babbacombe, şi rescrie! Şi ăsta nu e sfârşitul. Săracul Babbacombe rescrie, îşi dă toată silinţa, dar ceva se-ntâmplă în final şi dă peste cap toate planurile. Astfel, scenariul îşi merită pe deplin titlul provizoriu, „Daune serioase”, dar veţi vedea citind despre ce este vorba…

O surpriză foarte plăcută acest roman de Malcolm Bradbury. Schiţează inteligent (vorba aia, cu un ascuţit simţ al umorului) nu doar cadrul măsurilor sociale luate de Margaret Thatcher, ci şi modul în care mergeau (şi poate că merg) lucrurile în producţia de televiziune. Mi-a plăcut cum a surprins Bradbury saltul lui Babbacombe de la condiţia de scriitoraş anonim la visul de a da un bum profesional, chiar dacă acesta însemna să devină antipatic în micuţa comunitate din Smallby. Iar absurdităţile pe care le are de întâmpinat Babbacombe l-ar îndreptăţi să-şi spună „domnul K”, după personajele lui Kafka. Şi să nu crezi că trece prin situaţii absurde numai în Eldorado. Mai e o fază foarte simpatică şi în Smallby, când vine la el, pentru un interviu, o stagiară de la postul local de radio. Tipa nici nu ştie să dea drumul la reportofon, iar întrebările sunt superpenibile. Îţi dai seama cum se simte scriitorul, scos din turnul lui de fildeş… O lecţie de „aşa nu” pentru studenţii de la jurnalism. Altfel, cartea lui Malcolm Bradbury e foarte, foarte bună. De păstrat şi recitit.

Malcolm Bradbury, „Tăieturi”, Editura Univers, 2012

Carte disponibilă pe libris.ro.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *