FILB 6, ziua 3

  •  
  •  
  •  
  •  

E pentru prima dată când organizatorii spun că va fi şi următoarea dată, şi de aia a şasea ediţie a fost cool, că-i frumos să ştii că vine iarna viitoare şi eşti tot acolo, în locul în care se taie fumul cu zeci de cuţite invizibile, dar şi-n care scriitorii răspund la întrebări trăsnite (bravo amfitrioanei, Luiza Vasiliu), cum ar fi cea despre ce muzică ar vrea să le cânte la propria înmormântare şi toţi sunt interesanţi, Adrian Schiop o dă pe manele: „cu ce m-am ales în viaţă…”, Robert Perišić (Croaţia) zice că n-ar fi rău să-i cânte tehno – sigur, e ironic, doar îi place rockul, Kei Miller (Jamaica / Marea Britanie) e dramatic, ar vrea să se plângă la greu, să se trântească lumea în jurul lui, eventual să aibă şi nişte bocitoare plătite, iar Andrei Dósa ar pleca dincolo pe intelligent dance music sau pe recviemul lui Mozart remixat, pentru că remixul îi dă impresia de continuitate, că doar aşa fumează Adrian Schiop, ţigară după ţigară, rulate meticulos cu foiţe şi tutun scoase din buzunar, în timp ce Kei, cu a lui bască a la Vasile Ernu spune că un scriitor naţional trebuie să scrie împotriva naţionalismului şi că decizia de a fi apolitic este politică, deci n-ai cum să nu fii politic, dar oricum, nu politica îţi face literatura mai importantă, ci mesajul, ritmul şi lirismul, pentru ca  Andrei Dósa să dezvăluie că a început să scrie în ungureşte, dar a făcut lucrul ăsta numai vreo doi ani şi a dat-o pe româneşte, pentru că nu avea cenaclu literar în ungureşte, în Braşov, şi pentru că tot veni vorba de politică, Perišić crede că mulţi scriitori sunt derutaţi la capitolul ăsta şi că e bine când sunt derutaţi pentru că în felul ăsta pot să apară multe întrebări, şi mai recunoaşte Perišić că a stat mai mereu la marginea lumii, atât în raport cu familia sa cât şi în relaţie cu societatea, pentru că distanţa îi permite o privire mai largă şi obiectivă, iar Dósa se amuză spunând că nu prea se face să-i zici cuiva la o masă, la o petrecere, că eşti poet, unde Kei reintră-n discuţie cel puţin interesant susţinând că nu începe niciodată un poem fără să ştie tema volumului în care va fi inclus acel poem, şi Dósa vorbeşte despre “vibe”, un fel de vibraţie specifică oraşului în care locuieşti, el fiind de părere că fiecare oraş are propriul “vibe”, unde Schiop recunoaşte că are un fel de vis “hipsteric” în care el locuieşte la Berlin, iar Kei dă câteva sfaturi pentru aspiranţii la o carieră de scriitor, între care, unul dintre cele mai interesante este cel care susţine că trebuie să citeşti mult mai mult faţă de cât scrii, ceva de genul, exagerând desigur, citeşti 100 de cărţi şi scrii o propoziţie, e frumos când scriitorii dau sfaturi, când îşi rulează ţigaretele în faţa ta şi răspund la întrebări, orice întrebări, dar mai întrebaţi, vă rog, până la anul n-o să mai aveţi nicio şansă, n-o să mai avem, dar poate o să-i citim, măcar pe Sarah Dunant, care-a fost în prima seară, cu a ei poveste despre Borgia şi Florenţa, pe Zeruya Shalev, cea care s-a apucat de proză după ce-a fost dată afară de la serviciu la o zi după ce-a aflat că era însărcinată, pe Kei Miller sau pe cel recomandat de el, Earl Lovelace, cel mai şi cel mai scriitor de prin Caraibe, cică ar fi tare, adică să-l căutăm şi, poate, să-l vedem la FILB, Doamne-ajută să ne vedem şi la anul, în acelaşi Club al Ţăranului, de unde nu se cuvine să pleci “ca ţăranul” pentru că se lasă cu plăcinte şi-i păcat.

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *