“Tatăl fantomă. Amintiri”, Barry Gifford

RENOIR, Pierre-Auguste (1841-1919). The Path through the Long Grass. ca. 1875. Central detail. Impressionism. Oil on canvas.
Detaliu din “Drum urcând printre ierburi înalte”, Pierre-Auguste Renoir

„O după-amiază de vară în Chicago. Am zece ani. Cerul e întunecat. Furtună. Stau pe jos în camera mea, pe mozaicul rece. Ploaia începe, mai întâi cu putere, apoi se domoleşte. Mă joc de unul singur. Nimeni altcineva nu se află prin preajmă, poate doar mama, dar în altă parte a casei. O scurtă perioadă de timp nimic nu mă va deranja. Este cea mai dragă amintire a copilăriei mele, un moment sublim, lipsit de orice grijă. Este acelaşi sentiment care mă încearcă atunci când privesc tabloul lui Renoir, Drum urcând printre ierburi înalte. Mă îndoiesc că tatăl meu ar putea înţelege acest sentiment.”

Tatăl n-ar înţelege, pentru că nu şi-a cunoscut fiul decât fulgurant. Nici fiul nu şi-a cunoscut prea bine tatăl, dar îl învaţă scriind şi călătorind, mergând pe urmele sale, urme de mafiot al anilor Prohibiţiei şi, mai înapoi, de emigrant, alături de bunici, dintr-o Europă care avea să-şi extragă evreii ca pe măselele stricate.

Barry Gifford e scriitor şi scenarist apreciat în Statele Unite, iar cartea asta, un colaj de proze scurte, pe care le-a încadrat într-un gen de care aud pentru prima dată („shōshetsu” – un fel de autobiografie „colorată” sau îmbogăţită), îl face cunoscut pe tatăl său prin ochii unor „oameni de încredere” şi prin intermediul unor poveşti cu gangsteri.

Nu este un volum memorabil, deşi are chiar pe copertă o distincţie New York Times, „Notable Book of the Year”. Pentru un european, nefamiliarizat cu baseballul, cu mafia anilor 50 sau cu străzile din Chicago, mulţimea de detalii din carte (nume de persoane sau locuri) este puţin derutantă. Mai interesantă ar fi fost detalierea celor aflate de fiu despre tată în urma călătoriilor la Viena şi în România (tatăl s-a născut pe pământ românesc, la graniţa cu Ucraina), dar planul acesta este tratat nesemnificativ. Din păcate.

Altfel, notabile sunt unele personaje din această carte (taximetristul care duce cărţi pe bancheta din spate, redactorul radio care ţine la picioare o pungă cu sticle, din care degustă în timpul emisiunilor live etc.), dar şi sentimentul unui timp irosit, ca o părere de rău, de care fiul încearcă să scape întinzându-l peste aceste pagini. În ultima parte a cărţii, ia „cuvântul” mama, care povesteşte cum l-a cunoscut pe Rudy, tatăl lui Barry, şi cum a ajuns să-şi dorească despărţirea de el.

La noi, există şi un film cu acelaşi nume, regizat de Lucian Georgescu, în care joacă Marcel Iureş şi Mihaela Sîrbu. Cartea, punct de plecare pentru acel film, este prima traducere în limba română a unui volum de Barry Gifford.

Barry Gifford, „Tatăl fantomă. Amintiri”, Bucureşti, 2013
Barry Gifford, „Tatăl fantomă. Amintiri”, Bucureşti, 2013

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *