“Poker. Black Glass”, Bogdan Coşa

Este al doilea roman dintr-o trilogie începută în 2010 cu “Poker”, volum care câştiga concursul de debut al editurii Cartea Românească. Cum nu citisem prima parte, îmi era teamă că o să retrăiesc experienţa tristă avută cu “Omar cel orb”, romanul Danielei Zeca-Buzura.

Însă Bogdan Coşa a început dinamic. Şi-a plasat personajul, Tudor Klein, un tip la vreo 25 de ani, într-un sanatoriu, unde o pereche de medici îi ascultă amintirile disparate, încercând să stabilească un diagnostic. Astfel, Tudor, care în prima parte a trilogiei era un jucător înrăit de poker, se află acum la limita demenţei, situaţie pe care cititorul urmează să o înţeleagă în 170 de pagini, care au ca titlu câte un vers dintr-un poem (“Black Glass Soliloquy”, Ben Mirov).

Un roman trist, care însă păstrează o notă de speranţă, din moment ce Tudor îşi rosteşte/scrie amintirile pentru a găsi explicaţii. Este un tânăr care-a venit din Braşov (via Codlea) în Bucureşti, care-a învăţat deja că „a te sinucide are tot atât de puțin sens cât și a rămâne în viață”, şi care-a trăit deja experienţe limite ca huligan sau ca jucător semiprofesionist de poker. Însă nimic din ce-a experimentat deja nu l-a marcat precum dragostea, iar toate amintirile sale par a gravita în jurul unei poveşti de iubire care nu a evoluat aşa cum şi-a dorit. Trăieşte într-o mansardă, singur, rupt voluntar de orice legătură cu foştii prieteni, predă ca asistent la universitate şi are un job „la lopată”, în cadrul unei ambasade. Şi, peste toate, se simte moştenitorul genei combinate a doi bunici, unul, poştaş beţiv, altul, medic într-un lagăr de femei de la Auschwitz.

E pe-acolo, bine înfiptă-n picioare, şi amintirea unui accident în care-a murit una dintre iubitele sale, accident pentru care se învinovăţeşte, chiar dacă sistemul de direcţie al maşinii a fost cel care l-a trădat atunci. De fapt, sistemul de direcţie este cel pe care Tudor Klein tot încearcă să-l repare, chiar şi pe ultimele pagini ale romanului, iar finalul te lasă cu senzaţia că poţi spera.

Mai mult ca orice, din cartea lui Bogdan Coşa mi-a rămas poezia. Modul în care şi-a descris iubita mi s-a părut deosebit: „…nu semăna nici cu Jane Fonda, nici cu filmul pe care-l văzuserăm toţi în copilărie, ci mai degrabă cu un cer gol, de culoarea caimacului prins pe marginile unei oale din duraluminiu”. Nu este unicul fragment care susţine părerile de bine despre Bogdan Coşa. Este un scriitor de urmărit, mai ales că a fost desemnat Tânărul Prozator al anului 2013, cu prilejul Galei Tinerilor Scriitori.

Diseară, de la 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, îl veţi putea asculta pe Bogdan Coşa citind din acest roman.

Bogdan Coşa, “Poker. Black Glass”, Editura Cartea Românească, 2013
Bogdan Coşa, “Poker. Black Glass”, Editura Cartea Românească, 2013

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *