„Grădina ceţurilor din amurg” de Tan Twan Eng

  •  
  •  
  •  
  •  

Nu credeam să mă atragă atât de tare acest roman, scris de un malaezian, dar timp de câteva zile m-am întors la el cu mare poftă de lectură. Mă convinseseră premiile cu care a fost distins (Man Asian Literary Prize – 2012 şi Walter Scott Prize – 2013) plus o nominalizare, deloc de neglijat, la Man Booker Prize – 2012. Pe de altă parte, clar, am fost convins să aleg romanul acesta din stiva de necitite, de câteva cuvinte cheie din descrierea oferită de editură, „prizoniere”, „lagăr”, „al Doilea Război Mondial”. Cam aşa am ajuns la acest titlu, care în aparenţă nu spune mare lucru, dar acum, după ce am citit cartea, pare cel mai potrivit.

Scris pe cel puţin trei planuri temporale, romanul lui Tan Twan Eng redă povestea unei judecătoare, Teoh Yun Ling, retrasă după pensionare undeva într-o zonă muntoasă din Penang, un loc în care munţii miros a ceai datorită numeroaselor plantaţii. Yun Ling îşi pierde memoria şi, ca urmărită de un animal sălbatic, aşază lumea pe hârtie, aşa cum a cunoscut-o:

„Retrăiesc sentimentele acum familiare pe măsură ce cuvintele mă prind în capcana lor şi lumea, la fel ca timpul, se rezumă la pagina din faţa mea.”

Yun Ling povesteşte experienţa dramatică a familiei sale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când ea şi sora ei, Yun Hong, au fost prizoniere într-un lagăr japonez. Prezentul ei este, aşadar, o goană după aşezarea trecutului pe hârtie, trecut din care face parte acea perioadă extrem de dură din timpul prizonieratului, în care sora ei a fost forţată să se prostitueze, iar Yun Ling, doar pentru faptul că a încercat să ascundă nişte mâncare de la bucătărie, şi-a pierdut două degete, tăiate de comandantul lagărului. Pentru a supravieţui, prizonierii îşi construiau lumi imaginare, aşa cum au procedat şi cele două surori. Yun Ling şi Yun Hong şi-au imaginat o grădină japoneză şi, cum numai prima a mai scăpat de acolo, pentru Yun Ling a rămas o datorie morală construirea acelei grădini.

Aşa îl cunoaşte Yun Ling pe maestrul Nakamura Aritomo, fost grădinar al împăratului Japoniei. În planul doi al poveştii redate de judecătoarea acum pensionată, Yun Ling învaţă că arta grădinilor este totuna cu arta aşezării pietrelor şi îl cunoaşte pe Aritomo, un artist mărinimos şi cult, despre care, ulterior, un veteran de război, în fapt un kamikaze „eşuat”, va scrie o carte. Şi povestea acestui veteran, Tatsuji, este fabuloasă. Sunt acolo istorii în ramă, pline de metafore şi de emoţii, gestionate incredibil de elegant de Tan Twan Eng. De fapt, la acest roman place, pe lângă intensitatea emoţională din anumite capitole, echilibrul, nota aşezată a scrierii, deloc patetică, şi răbdarea de a povesti fără a induce plictiseala nici măcar în cazul descrierilor. În aceste condiţii, romanul anterior al aceluiaşi autor, „Darul ploii” (Editura Trei, 2009), devine lectură obligatorie.

Tan Twan Eng, „Grădina ceţurilor din amurg”, Editura Polirom, 2013, traducere din limba engleză şi note de Irina Bojin

Carte disponibilă pe elefant.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Grădina ceţurilor din amurg” de Tan Twan Eng”

  1. am vazut aceast roman aparut recent la “Polirom” si mi s-a parut interesanta descrierea lui. eu am citit “Darul ploii” insa nu mi-a placut foarte mult. chestie de gusturi, cred:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *