Hanne Ørstavik, la Bucureşti

  •  
  •  
  •  
  •  

O naraţiune simplă, cu două-trei personaje, şi o lume îngheţată, redată în propoziţii scurte, molcome, fără mesaje pretenţioase, dar cu o tensiune implicită uriaşă. Se simte singurătatea, aşteptarea, dorinţa de a se întâmpla ceva. Tragicul pare acolo, zâmbind diabolic, şi nu e exclus să-şi fi găsit adăpost exact pe prispa casei pe care Jon aşteaptă ca mama lui să apară de undeva.

Cam aşa am scris despre romanul “Iubire”, de Hanne Ørstavik. Vedeţi aici ce şi cum. Ei bine, Hanne este în Bucureşti, între 18 şi 20 martie, la invitația Editurii Univers și a Ambasadei Regale a Norvegiei în România.

Astfel, ea se va întâlni cu cititorii miercuri, 19 martie, la ora 19.00, la Muzeul Național de Artă Contemporană. În cafeteria MNAC, scriitoarea va participa la o dezbatere literară despre femeia urbană a anului 2014, alături de E.S. Dna Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Norvegiei în România, Daniela Kammrath, editor-șef  www.121.ro, Andreea Roșca, membru fondator al Fundației Romanian Business Leaders, Chris Simion, scriitor și regizor, Virginia Costeschi, președinte al Asociației Culturale BookMag.

Tradusă în peste 15 limbi, Hanne Ørstavik a devenit curând după publicarea primului roman un must-read al literaturii norvegiene. Născută în 1969, în Tana, o localitate din nordul Norvegiei, Ørstavik s-a mutat la Oslo când avea 16 ani. Pasiunea pentru literatură a prins voce în 1994, atunci când, la 25 de ani, publică primul roman, “Tăietura”, foarte bine primit de cititorii norvegieni. Succesul internațional a venit, însă, trei ani mai târziu, când publică “Iubire”, un roman care a cucerit atât publicul larg, cât și pe criticii literari. Ajunge astfel, în topul organizat de ziarul “Dagbladet”, pe locul 6 în lista celor mai bune cărți norvegiene ale ultimului sfert de secol, dar și în manualele de literatură norvegiană si în programele facultăților de Litere. A urmat apoi o carieră prolifică, publicând, la intervale relativ regulate, alte romane cu același impact. Printre ele se află “Timpul necesar” (2000), “Săptămâna 43” (2002), “Pastorul” (2004) – obținând Premiul pentru literatură Klassekampen și Premiul Brage – sau “Hienele”.

Hanne Ørstavik, „Iubire”, Editura Univers, 2012
Hanne Ørstavik, „Iubire”, Editura Univers, 2012

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *