„Iov”, Joseph Roth

Un evreu rus, Mendel Singer, duce o viaţă liniştită în Rusia dinainte de război (primul), alături de familie – soţia, Debora, şi patru copii – trei băieţi (doi de luat în armată, Şmarie şi Ionas, plus Menuhim, „un schilod robust”, condamnat, se pare, la o existenţă de legumă) şi o fată, Miriam. Mendel este dascăl, predă alfabetul şi Tora, şi nu se remarcă prin nimic. „Sute de mii înaintea lui trăiseră şi dăduseră lecţii la fel ca el.” Numai că atunci când Miriam se îndrăgosteşte de un cazac, iar băieţii cei mari sunt luaţi la oaste, unicul mod în care Mendel crede că-şi poate salva onoarea este fuga. În America.

Ajuns acolo, Şmarie îi cheamă. Şmarie, devenit Sam, descoperise viaţa adevărată, aşa cum o definea înainte de a face pasul:

„Viaţa, explică Şmarie, este ceea ce poţi vedea în marile oraşe. Tramvaiele circulă pe mijlocul străzii, prăvăliile sunt toate la fel de mari cât cazarma jandarmeriei de la noi, iar vitrinele sunt încă şi mai mari. Am văzut ilustrate. N-ai nevoie de nicio uşă ca să intri într-un magazin, iar ferestrele ţi-ajung până la tălpi”.

Mendel împarte lumea în două, într-un aici şi un dincolo. Numai că, peste ocean, adaptarea sa nu este chiar simplă, din moment ce nu se aventurează mai departe de strada pe care locuieşte. Duce o existenţă tristă, căpuşată de dorul de Menuhim, rămas „dincolo”, o existenţă care capătă accente tragice atunci când primeşte vestea dispariţiei lui Şmarie/Sam. De altfel, simultan, are loc scena care mi s-a părut cea mai intensă din acest roman, cu Debora smulgându-şi părul de disperare:

„Deodată, Debora începe, cu mişcări foarte lente, să-şi smulgă părul din cap cu degete şovăielnice. Îşi trage una după alta cozile peste faţa palidă şi nemişcată ca de ghips turnat. Apoi îşi smulge şuviţă după şuviţă, aproape în acelaşi ritm în care afară cad fulgii de zăpadă. Apar două, trei insule albe printre pletele de păr, câteva pete de mărimea unei monede din pielea goală a capului şi stropi minusculi de sânge roşu. Nimeni nu se mişcă. Ceasul ticăie, zăpada cade, iar Debora îşi smulge părul cu mişcări line.”

Nu o să divulg ce se întâmplă mai departe, însă existenţa lui Mendel se raportează facil la povestea biblică a lui Iov, încercat în credinţă de Dumnezeu. De altfel, la un moment dat, fostul dascăl spune: „Nu mai sunt Mendel Singer – sunt rămăşiţele lui Mendel Singer. America ne-a ucis. America este o patrie, însă o patrie ucigaşă. Ceea ce la noi era zi, aici este noapte. Ceea ce la noi era viaţă, aici este moarte”.

Povestea este extraordinară, iar Mendel simte harul lui Dumnezeu atingându-i viaţa aşa cum nici nu visa. Totul, printr-o voce atent setată de Joseph Roth, adesea într-un prezent factual, cinematografic, ale cărui efecte m-au încântat. Mendel a trăit minunea într-o ţară de la care a sperat salvarea, însă care se transformase într-un adevărat iad.

Joseph Roth, „Iov”, Editura Polirom, 2013
Joseph Roth, „Iov”, Editura Polirom, 2013

Citeşte şi:

0 comentarii la „„Iov”, Joseph Roth”

  1. Tocmai am terminat de citit cartea. Intr-adevar, paralela facila cu pilda biblica. Nici Joseph Roth nu mi se pare atat de genial ca scriitor pe cat este descris; din Radetzky March am retinut mai degraba faptele decat descrierile, dar probabil ca vina apartine faptului ca nu au fost citite in limba germana.
    Si cu toate acestea, ce extraordinare evocari ale evreimii galitiene, fermecator. Mi-a adus aminte de povestirile din A light for the Others ale lui Sacher-Masoch si, evident, de Elias Canetti si evocarea copilariei. Povestirile cu evrei au un talc aparte.

    1. Canetti, da, super. Încă n-am citit “Marşul lui Radetzky”, dar după “Iov” sunt tentat să mă apuc.
      Dincolo de tâlc, care scoate în evidenţă mentalitatea evreiască, la Canetti şi acum la Roth mi-a placut sensibilitatea. Scrisul pare concentrat, ideile puternice, iar personajele, cele importante, memorabile.

      1. Da, da, asa este :).
        Insa la Canetti nivelul este net superior, fie si poate pentru ca a fost dintr-o familie instarita. Simbolurile nu mai vin din lumea credintei, el nu mai crede, desi nu imi amintesc sa spuna undeva asta; rar mi-a fost dat sa vad in literatura o raportare mai dura la mama:).
        A, cat despre descrierea evreimea idis sarace, sa nu uitam de Salom Aleichem :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *