Barbaria mătură totul – despre „Eroul discret” de Mario Vargas Llosa

Când vezi că traducerea e semnată de Marin Mălaicu-Hondrari, iar romanul lui Llosa începe cu un citat din Borges („Cea mai frumoasă obligaţie a noastră e să ne imaginăm un labirint şi un fir călăuzitor”), nu poţi să te aştepţi decât la o poveste extraordinară.

Llosa deschide cu un paragraf molcom, în care şeful unei firme de transport, Felicito Yanaque, pleacă spre serviciu. Descrie unde locuieşte Felicito, cum e atmosfera când iese, forfota matinală a oraşului Piura, după care, ei bine, după care vine paragraful al doilea şi, imediat ce a instaurat o stare de linişte în care nu te-aştepţi să se întâmple ceva deosebit, Llosa spune că, deşi toate zilele erau cam la fel, aceea se anunţa diferită. “Cu o excepţie.”

Aşa începe paragraful doi. Excepţia intervine când Felicito descoperă în poartă un plic pe care este scris numele lui, iar după ce-l deschide, constată că nişte mafioţi îi cer bani pentru protecţie, aşa cum, până atunci, procedaseră cu mai toţi întreprinzătorii din oraş. I se solicită să nu anunţe poliţia şi să aştepte detalii cu privire la modul în care ar urma să plătească taxa.

Şocat, Felicito, care este căsătorit (cu Gertrudis) şi are doi băieţi (Miguelito şi Tiburcio), n-are de gând să plătească nimic. Anunţă poliţia şi merge la ghicitoarea lui preferată, Adelaida, care-i spune că mai bine plăteşte.

În fine, cam aici se termină primul capitol, după care începe un alt fir, cu un alt şef, al unei firme de asigurări, don Ismael Carrera. Dar aici e mai puţin vorba de don Ismael cât de Rigoberto, omul său de încredere, care tocmai şi-a depus dosarul de pensionare la 62 de ani, din dorinţa de a se bucura de o călătorie prin Europa alături de soţia sa, Lucrecia. Numai că don Ismael, văduv fiind, îi dă o veste şoc lui Rigoberto: urmează să se căsătorească. Aleasa? Armida, servitoarea lui. Iar Rigoberto ar urma să-i fie martor la ceremonie. Sigur că, din respect pentru şeful şi prietenul său, Rigoberto nici n-are de gând să refuze. Nunta are loc, fără ca băieţii lui don Ismael, Escobita şi Miki, să afle, pentru că don Ismael îi consideră nedemni şi iresponsabili, mai ales că au chef numai de petreceri şi nu ştiu cum să-i termine mai repede banii. De asta, nici n-are de gând să-i lase moştenitori.

După nuntă, don Ismael şi Armida pleacă în Europa, acolo unde-ar fi vrut să ajungă şi Rigoberto, numai că Rigoberto e reţinut: aflând ce se întâmplase, Escobita şi Miki îi blochează dosarul de pensionare şi trec la ameninţări. Ei spun că tatăl lor ar fi fost păcălit şi că Armida ar fi profitat de el.

Funcţia jurnalismului în aceste vremuri, sau cel puţin în această societate, nu era să informeze, ci să facă să dispară orice formă de discernământ între minciună şi adevăr, să substituie realitatea cu o ficţiune în care se manifesta oceanul de complexe, frustrări, ură şi traume ale unui public ros de resentimente şi invidie.

De cealaltă parte, Felicito trece prin clipe teribile. Primeşte scrisori peste scrisori de la mafioţi, chiar şi atunci când se află la amantă. Cu toate astea, tot n-are de gând să colaboreze.

Cumva, printre rânduri, în avalanşa asta de întâmplări, după câteva zeci de pagini, Llosa aruncă faptul că Gertrudis îl anunţă pe Felicito că îi vizitează, dintr-un soi de disperare, sora ei. Nu-i zice numele, nu specifică de ce, dar cumva ghiceşti că n-are cum să fie decât Armida. Bine, asta se-ntâmplă după ce don Ismael moare, dar n-ar fi trebuit să ajung până aici cu povestirea 🙂

Aparent, firul narativ pare desprins dintr-o telenovelă. Adulter, ghicitoare, o relaţie între stăpân şi servitoare, ai zice că toată treaba asta e cam dezgustătoare şi că lui Llosa i s-a urcat la cap Nobelul. Numai că nu e chiar aşa. Modul teribil în care ridică tensiunea poveştii, de parcă ar ţine-ntre degete un soi de potenţiometru, precum şi felul în care intercalează dialogurile, folosind povestirea în povestire dar prin intermediul vocilor personajelor sale, mi s-au părut două chestiuni de manual al scrisului. Plus faptul că merge pe două fire narative, pe care abia le uneşte după câteva zeci de pagini, după care le tratează separat pe alte 200 de pagini, ca să revină în final, pe ultima treime, intercalându-le şi explicând de ce era nevoie ca un personaj, în speţă Armida, să migreze dintr-o parte în alta.

Telenovelă, da, dar ca o telenovelă este orice felie de viaţă, de oriunde ai rupe-o. Nu mai spun că o găselniţă prin care Llosa accelerează, dacă mai avea nevoie de încă o pedală pentru acceleraţie, este faptul că băiatul lui Rigoberto, Fonchito, se întâlneşte periodic, surprinzător, cu un bărbat despre care Rigoberto crede că este Diavolul, asimilându-l celor petrecute în romanul lui Thomas Mann, „Doctor Faustus”. Bărbatul acesta este văzut numai de Fonchito şi pare o închipuire sau o invenţie, atâta doar că Fonchito redă cu lux de amănunte dialogurile pe care le are cu el, încât ai impresia că e real.

Şi mai sunt pe-acolo şi vreo doi poliţişti, pe care se bazează Felicito ca să-i prindă pe mafioţi. Şi mai e şi atmosfera aceea aparent liniştită, dincolo de care „barbaria mătură totul”, într-un Peru eliberat de dictaturile militare, dar încă la mâna şantajiştilor. Şi mai e, dincolo de toate, stilul Llosa, vioi, jucăuş, dus la perfecţiune. Rar mi-a fost dat să găsesc un astfel de roman, în care fiecare cuvânt pare pus cu maximă meticulozitate la locul lui. Este, desigur, şi meritul traducătorului Marin Mălaicu-Hondrari, care a ştiut să respecte ritmul impus de Llosa, aflat la primul titlu după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

Mario Vargas Llosa, „Eroul discret”, Editura Humanitas, 2013 (traducere Marin Mălaicu-Hondrari), 336 de pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.

Citeşte şi:

0 comentarii la „Barbaria mătură totul – despre „Eroul discret” de Mario Vargas Llosa”

  1. Din nou, ai adus sub lumina reflectoarelor un roman foarte bun. L-am citit, l-am savurat şi l-au recomandat, la rându-mi, mai departe. Congrats and keep on…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *