“Portbagaj”, Ciprian Măceşaru

  •  
  •  
  •  
  •  

„Aş citi o continuare a romanului, cu relaţia dintre Paul şi Alexandru, şi pentru a afla ce se mai întâmplă între Paul şi soţia lui, dovedită a fi lesbiană.”

Dorinţa aceasta, exprimată în 3 martie 2012, adică, oh, Doamne, în urmă cu mai bine de doi ani, când tocmai terminasem de citit „Superhero”, a devenit realitate. Prin cine ştie ce vrăji, Ciprian Măceşaru a făcut tocmai ce-şi dorea un cititor căruia îi plăcuse primul său roman: a continuat acţiunea şi a mers exact pe cele două fire, relaţia dublă tată-fiu (Paul în relaţie cu tatăl şi, respectiv, fiul său), plus interacţiunea Paul-Alina, „tulburată” de Ramona.

Să amintesc pe scurt ce s-a întâmplat în „Superhero”: Paul Vasilescu, scriitor, îşi însuşeşte manuscrisul unui veteran de război, şi devine, astfel, cunoscut lumii literare. Este căsătorit cu Alina, are un băiat, Alexandru, şi un tată care se împotriveşte carierei sale de scriitor. Problemelor de conştiinţă legate de furtul acelui manuscris li se adaugă cele de cuplu.

În „Portbagaj”, Paul Vasilescu descoperă jurnalul soţiei sale şi lansează un şantaj: îi va înapoia câte o pagină după fiecare „noapte de dragoste”. Alina acceptă, iar în poveste intră puternic şi Ramona, dispusă la sacrificii din cele mai interesante pentru ca Alina să nu fie afectată. Pe celălalt plan, Paul îi scrie fiului său despre furtul manuscrisului, încercând astfel să-şi elibereze conştiinţa. Apoi, îşi vizitează părinţii şi constată că tatăl său, la fel de pisălog, îşi pierde memoria şi ajunge chiar să nu-şi mai recunoască fiul.

De altfel, ca şi-n cazul romanului precedent, cel mai mult mi-a plăcut finalul, surprinzător şi intens. Între Alina şi Ramona, tatăl şi fiul său (unul pe care l-ar vrea mai puţin mototol şi ceva mai bărbat), Paul se trezeşte, la propriu şi la figurat, lovit în cap. Şantajul cu jurnalul soţiei sale (pe care-l ascunsese în portbagaj, de unde titlul) nu iese aşa cum şi-a dorit, iar Paul sfârşeşte ca o insectă prinsă-n pânza unui păianjen.

Un roman frumos, scurt, dar frumos. Cu dialoguri intense, fără înflorituri. Cu multe lucruri spuse printre rânduri, cinematografic, şi cu un capitol 11 (experimental, aş zice), pe care l-am recitit de două ori: este construit din numai patru fraze, iar una dintre ele, deşi se întinde pe vreo cinci pagini, are, poate, cel mai bun ritm din toată cartea.

„…unchiul gâfâie, fetiţa îl priveşte cu ochi imenşi, curioasă, îşi mişcă mânuţa aşa cum a învăţat-o el, mama primeşte un şerveţel de la femeia de pe bancheta alăturată, femeii i s-a făcut milă, mama e încă în doliu, unchiul gâfâie, o prinde pe fetiţă de cap, mama mulţumeşte pentru şerveţel, îşi şterge lacrimile, dar altele şi altele izvorăsc din ochii ei, din puţa mare a unchiului ţâşneşte un fel de lapte, fetiţa e din nou speriată, laptele a sărit pe ea, unchiul o îmbrăţişează…”

Mi-e teamă să spun că mi-ar plăcea o carte scrisă aşa, că nu se ştie ce se-ntâmplă peste vreo doi ani 🙂

Ciprian Măceşaru, "Portbagaj", Editura Trei, 2014, 104 pagini
Ciprian Măceşaru, “Portbagaj”, Editura Trei, 2014, 104 pagini

Interviul meu cu Ciprian Măceşaru – aici. (din 30 martie 2012)

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *