“Copilăria lui Isus”, J.M. Coetzee

Cea mai mare greşeală pe care o poţi comite când alegi să citeşti cartea asta este să te gândeşti că ea ar fi despre Isus. Există un fir subţire care leagă povestea de aici de Mântuitor, dar numai unul subţire, dacă e să-l vedem pe copilul lui Coetzee, pe care-l cheamă David (probabil nu întâmplător), ca pe unul ales, cu calităţi deosebite.

David, însoţit de Simón, un bărbat între două vârste, ajunge, dintr-un lagăr de refugiaţi, în oraşul-port Novilla, dintr-o ţară nenumită, un soi de oraş nou, menit să ajute la construirea unui alt fel de viaţă. Cei doi nu au amintiri, iar David a pierdut până şi scrisoarea de la gât, din care ar fi putut să-şi afle identitatea. Astfel că, ajuns cu David în centrul de relocare din Novilla, principala misiune a lui Simón este să o găsească pe mama băiatului.

Mai întâi de toate, însă, trebuie să-şi asigure existenţa şi locul de cazare. În ciuda organizării extreme de care beneficiază cei din Novilla, David şi Simón nu sunt feriţi de experienţe inedite. Cum mă feresc să povestesc tot, ca să vă las intactă plăcerea lecturii, aş mai zice doar că David îşi găseşte şi un loc de muncă, plătit suficient de bine. Este interesantă partea aceasta, mai ales datorită dialogurilor cu colegii săi, hamali, care în viaţa anterioară Novillei se pare că au avut cariere cu totul diferite, din moment ce sunt capabil să întreţină discuţii sofisticate despre scopul existenţei şi al muncii.

În port, ei descarcă saci cu cereale. Când David le atrage atenţia că toată treaba ar fi mai simplă şi mai eficientă dacă ar folosi nu spinarea, ci o macara, este foarte clară reuşita sistemului în crearea omului nou, aplatizat, mulţumit cu o existenţă sigură, decentă şi liniştită, dar lipsită de provocări şi de idealuri:

„Ceea ce facem aici e doar o paradă de muncă eroică. Şi parada depinde de o armată de şobolani care o întreţin – şobolani care vor trudi noapte şi zi să devoreze aceste tone de grâne pe care le descărcăm, pentru a face loc în hambar altei cantităţi de grăunţe. (…) Nu vedeţi asta? Sunteţi orbi?”.

Foarte interesantă şi relaţia dintre Simón şi Elena, mama unui băieţel pe care-l cunoaşte David. Elena, deja adaptată realităţilor din Novilla, este un amestec ciudat de frigiditate şi pragmatism social. Când fac dragoste, cei doi „îndeplinesc raportul sexual”. De fapt, primul paragraf care descrie un moment intim între Simón şi Elena este surprinzător de concis:

„El se strecoară în pat lângă ea. Pe tăcute, discret, ei îndeplinesc raportul sexual, ciulind urechile la copiii care dorm la un braţ distanţă de ei.”

Sigur, ar fi mers tăiat măcar un „ei”, dar poate aşa era şi în original… 🙂

Cel mai mult mi-a plăcut la acest roman ritmul. Coetzee foloseşte des dialogul, aşa că sunt şanse slabe să te plictiseşti, numai că punctează des cu chestiuni filosofice, care, uneori, nu pică prea fericit. De exemplu, la un moment dat, Simón încearcă să-i prezinte lui David avantajele unei şcoli la care-l trimite „sistemul”: „În plus, şcoala nu înseamnă doar citit şi scris. Înseamnă şi să înveţi să te împaci cu alţi băieţi şi alte fete. Înseamnă să devii un animal social”. Fiind o conversaţie dintre un adult şi un copil, sintagma „animal social” mi s-a părut nepotrivită.

Pentru că n-am citit romanul cu scopul acesta, n-am observat dacă apare pe undeva, în text, numele lui Isus. Nu-mi amintesc. De asta, cred că titlul face trimitere la capacităţile lui David, care nu doar că este foarte inteligent (învaţă aproape singur să citească), ci are şi o imaginaţie deosebită, pe care nu de puţine ori o substituie realităţii. David îl înţelege şi îl acceptă pe Don Quijote. El vede monstrul şi nu moara. Este, fără îndoială, un copil deosebit, rupt din altă lume, aşa cum, tot din zona inexplicabilului vine şi modul în care Simón hotărăşte că a găsit-o pe mama lui David. Finalul, veţi vedea, o ia la vale, iar sintagma de „om nou”, pe care Coetzee insistă de la bun început, capătă o altă conotaţie datorită lui David.

J.M. Coetzee, "Copilăria lui Isus", Editura Humanitas Fiction, 2014, 296 de pagini
J.M. Coetzee, “Copilăria lui Isus”, Editura Humanitas Fiction, 2014, 296 de pagini

Citeşte şi:

3 thoughts on ““Copilăria lui Isus”, J.M. Coetzee”

  • Nu apare nicaieri numele Isus, ai observat bine, dar eu unul am tresarit cand baiatul a zis ceva de genul “Eu sunt adevarul si viata”, poate si calea, nu imi mai amintesc exact. Din momentul acela am inceput sa urmaresc indiciile biblice si nu au fost putine. Sfarsitul este cel mai sugestiv, mi se pare: cand ei tot aduna oameni care sa ii insoteasca, asa cum isi aduna Isus apostolii. Nu cred ca are cartea ceva religios, dar nici nu se numeste degeaba Copilaria lui Isus. Mie mi-a placut mai mult decat as fi crezut si, desi nu am citit decat 3 carti de Coetzee, parca nu as crede ca asta e cea mai slaba, cum zice lumea.

  • Mie mi s-a părut că finalul a fost cam abrupt şi că nu prea a fost susţinut de restul de 80 la sută din carte. Am remarcat calităţile băiatului, însă n-am prins ce anume îl califică pe el drept un fel de Isus, aşa cum lasă de înţeles ultimele pagini. Mă bucur că ţi-a plăcut. Eu, după cum am scris în prezentare, am remarcat mai degrabă ritmul scriiturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *