Ce urmează în Colecţia Globus

Citesc entuziasmat Speranța: o tragedie, romanul lui Shalom Auslander prin care s-a deschis seria nouă a colecției Globus, de la Editura Univers. Dacă toate romanele de aici vor fi la fel, mă “abonez”.

Ce urmează?

Numărul 506 – O seară la club, de Christian Gailly (în traducerea lui Claudiu Constantinescu);

Numărul 507 – Cizme, robă, cămașa de noapte, de Jorge Amado (în traducerea Georgianei Bărbulescu).

CE SPUNE EDITURA DESPRE CĂRŢI

O seara la clubO seară la club

Simon Nardis (auziţi deja muzica?) e salvat. Nu mai bea, nu mai ia droguri, nu se mai aruncă în legături pasagere cu femei, nu mai cântă jazz. E sănătos, are o viaţă echilibrată, o soţie iubitoare, o situaţie respectabilă ca inginer specialist în încălzirea halelor industriale. Şi e mort pe dinăuntru.

Dar, într‑o seară, la un club, într‑un mic oraş la marginea mării, se aşază în faţa unui pian. Cu un pahar în mână. De pian se apropie o femeie. Trec minute. Ore. „Debbie îl trăsese pe Simon într‑o zonă oarecum sexi, un pic vulgară, de o indecenţă, ca să zic aşa, moderată, totul într‑un swing cu scandări răspicate. (…) Suna foarte bine. Îmi imaginez că Debbie se freca, lasciv, de pian, cu mişcări de femeie fatală, stil anii ’40. Pianul lui Simon şi vocea şi trupul lui Debbie se seduceau reciproc. Publicul era în extaz.” Trenurile pleacă din gară, unul după altul, spre casa unde îl aşteaptă soţia răbdătoare şi un motan capricios. Simon Nardis pierde toate trenurile, mai puţin unul, trenul pasiunii, al recăderii în păcat, al renaşterii.

Cizme, robaCizme, robă, cămașa de noapte

Cizme – 1940. Doi militari de carieră, unul nazist, unul nu, râvnesc onoruri rezervate scriitorilor. Sunt siguri că le vor obţine, că vor intra cu cizmele lor butucănoase într-un sălaş al muzelor, primul bazându-se pe contextul politic, al doilea pe autoritarismul lui.

Robă – La Academia Braziliană de Litere totul e după model franţuzesc, începând cu sediul, palatul Micul Trianon din Rio de Janeiro. Cei patruzeci de nemuritori poartă un costum de gală somptuos, robă cu fireturi aurite şi o spadă. Dar nu de spadă se folosesc ei atunci când trebuie să se apere, ci de limba bine ascuţită! Se pricep foarte bine, chiar şi la 80 de ani, să manevreze cu viclenie cuvinte care ustură, spintecă, ucid de-a binelea.

Cămaşa de noapte – Diafană, transparentă, ţesută din lumina răsăritului, cămaşa aceasta metaforică e singurul veşmânt care o acoperă pe iubita poetului în versurile lui. Iar versurile îi aduc autorului un binemeritat loc printre nemuritori. Numai că şi nemurirea aceasta e metaforică. După moartea poetului Antônio Bruno, la Micul Trianon se declanşează un mic război. Militarii care asediază palatul sunt respinşi cu brio de bătrânii academicieni versaţi în dueluri verbale şi literare, cu ajutorul a patru muze mai mult sau mai puţin suave, fostele amante ale lui Bruno.

Cizme, robă, cămaşa de noapte e un foc de artificii, o jucărie ingenioasă, o fabulă pentru aprinderea speranţei, o bagatelă încântătoare. Cine-ar mai îndrăzni, după ce o citeşte, să calce cu cizmele pline de noroi voalurile trandafirii ale poeziei? Sau poalele robelor solemne ale unor vulpoi bătrâni?

Citeşte şi:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *